El a conchis că Dumnezeu a făcut orice lucru frumos la timpul lui, sau, şi mai bine, ca există un timp potrivit pentru orice activitate. El nu se gândeşte aici atât la frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu, cât la faptul că orice acţiune îşi are timpul său desemnat şi că, făcută la timpul ei, este întru totul adecvată.

De asemenea Dumnezeu a pus în om gândul veşniciei. Deşi trăieşte într-o lume marcată de timp, omul are străfulgerări despre eternitate. În mod instinctiv el se gândeşte „vecii vecilor" şi deşi nu înţelege conceptul veşniciei, îşi dă seama că dincolo de această viaţă există posibilitatea unui ocean neţărmurit al timpului. Şi totuşi lucrările şi căile lui Dumnezeu îi sunt nepătrunse omului. Nu avem cum rezolva misterul creaţiei, al providenţei sau al consumării universului în absenţa revelaţiei, în pofida unor extraordinare cuceriri pe planul sporirii cunoştinţelor omenirii, continuăm să vedem ca într-o oglindă întunecat. De multe ori trebuie să mărturisim, suspinând: „Cât de puţin îl cunoaştem!"