Întreaga idee l-a exasperat, anume faptul că un om care-şi consolidează o poziţie financiară solidă, dotându-se cu resurse rezultate din investiţii prudente, din decizii chibzuite în afaceri şi din strategii bine puse la punct, trebuie să lase toate acestea, la moartea sa, unuia care n-a muncit o oră în toată viaţa sa, pentru agonisirea acestor lucruri, după cum nu a avut nici o grijă pe cap. Cum poate fi definită această situaţie altfel decât o enormă absurditate şi o mare calamitate?
În pofida acestei sumbre constatări a lui Solomon, părinţii din toate lumea continuă să muncească cea mai mare parte a vieţii lor pentru a acumula o avere ce va fi lăsată moştenire copiilor lor. Cu mult altruism, ei spun că aceasta e datoria lor morală. Dar Jamieson, Fausset şi Brown (în comentariul lor biblic) susţin că: „la rădăcina acestei atitudini de pretinsă jertfire altruistă a părinţilor lumeşti de a le asigura copiilor un viitor stă egoismul". Mai întâi de toate ei se gândesc cum să-şi asigure cele mai de preţ lucruri pentru ei înşişi, când vor ajunge la bătrâneţe. În realitate, în primul rând ei se gândesc la ei înşişi. Că urmaşii lor vor moşteni ce li se va lăsa este doar urmarea naturală a decesului părinţilor şi a legilor succesiunii.
Din perspectivă creştină, nu există nici un motiv pentru care părinţii trebuie să muncească din greu, să se strâmtoreze, să economisească şi să facă sacrificii pentru a le lăsa bani copiilor lor. Banii lăsaţi prin testament adesea au cauzat grave erupţii de gelozie şi dezbinare în familii ce până atunci au trăit în armonie. Copii au fost ruinaţi spiritual şi moral după ce au devenit dintr-odată moştenitori ai unor mari averi. În asemenea cazuri, apar inevitabil şi alte rele.
Abordarea spirituală este de a pune banii noştri în lucrarea pentru Dumnezeu acum, nu a-i lăsa copiilor, care sunt uneori nevrednici, ingraţi şi chiar nemântuiţi. Martin Luther a considerat că poate să-şi încredinţeze familia în mâinile lui Dumnezeu, după cum s-a încredinţat pe sine. Iată ce a scris el în testamentul său: Doamne Dumnezeule, îşi mulţumesc pentru că ai găsit cu cale să mă faci un sărac si un nevoiaş pe pământ. N-am nici casă, nici pământ, nici bani de lăsat în urma mea. Tu mi-ai dat soţie şi copii, pe care acum Ţi-i dau înapoi. Doamne, hrăneşte-i, învaţă-i şi păzeşte-i cum ai făcut şi în cazul meu.