Reflectând la râsul lui searbăd, Solomon îşi dă seama că a fost o nebunie şi că din toată distracţia sa nu s-a ales cu nimic. Este o constatare pe care au făcut-o mulţi alţii, că în spatele râsului se ascunde întristarea şi ca cei angajaţi în industria divertismentului au adesea primii nevoie de ajutor pentru a face faţă problemelor de ordin sufletesc ce-i apasă.

În lucrarea sa: Secretul fericirii Billy Graham redă cazul unui pacient cu tulburări mentale care s-a dus să consulte un psihiatru, sperând că acesta îl va ajuta să scape de deprimarea sa ce nu putea fi vindecată nicicum. S-a sculat descurajat şi abătut, fără ca restul zilei să-i aducă vreo ameliorare. Şi iată că acum ajunsese într-un punct în care simţea că nu mai poate continua aşa. Înainte de a ieşi din cabinetul psihiatrului, acesta i-a spus că în oraş se dă o reprezentaţie cu un clovn italian, care-i face pe spectatori să se prăpădească de râs, seară de seară. Doctorul i-a recomandat pacientului să vizioneze acest spectacol, promiţându-i că va avea un efect terapeutic benefic, întrucât cel puţin pentru două ore va râde, putând astfel să uite de necazurile sale. „Da, vă recomand să-l vedeţi pe acest clovn italian! " La care pacientul, arborând o mutră de câine plouat, i-a spus medicului: „Eu sunt clovnul acela!" Cu adevărat şi omul acesta putea afirma despre râs - „Eşti o nebunie! iar despre veselie: „La ce foloseşti?"

De câte ori nu privim în viaţă la alţii, imaginându-ne că aceştia n-au probleme, că nu sunt împresuraţi de nelinişti, nu-i încearcă tot felul de incertitudini, că nu au o mulţime de nevoi. Dar E. A. Robinson spulberă această iluzie în poemul său intitulat „Richard Cory":

Ori de câte ori Richard Cory se ducea în oraş,

Noi, cei de pe trotuar, îl priveam,

Pentru că din tălpi până în creştet era gentlemanul întruchipat,

Manierat şi încântător de suplu.

În plus, ştia totdeauna să se îmbrace elegant,

iar în vorbire se dovedea un om cumsecade.

Cu toate acestea, se perpelea când spunea „Bună dimineaţa"

şi strălucea când umbla.

Pe deasupra mai era şi bogat - putred de bogat,

Un om desăvârşit de cizelat.

Pe scurt, am zis noi, e tot ce poate întruni un om mai bun,

Tot ce ne-am dori să fim şi noi, dac-am putea.

Şi uite-aşa noi trudeam din greu, lumina aşteptând,

Stând la coadă după carnea ce nu se mai da,

Blestemându-ne coaja de pâine ce-o mai aveam;

Pe când Richard Cory, într-un amurg de vară,

Se-ntoarse acasă şi cu un glonte creierii-şi zbură.