Apoi a făcut o pauză, pentru a inventaria toate activităţile sale, toată energia cheltuită, şi care a fost rezultatul? Totul era deşertăciune şi zădărnicie: goană după vânt. N-a aflat satisfacţie durabilă sub soare. A aflat, asemenea lui Luther, că „imperiul lumii întregi nu e decât o coajă de pâine pe care o arunci unui câine." Toate acestea l-au plictisit.
Renumitul caricaturist Ralph Barton a ajuns şi el în punctul în care s-a plictisit de toate, drept care a scris: Am parte de puţine greutăţi, de mulţi prieteni şi de mari succese. Am schimbat nevastă după nevastă, casă după casă şi am vizitat marile ţări ale lumii. Dar m-am săturat de toate artificiile cu care sunt nevoit să-mi umplu cele douăzeci şi patru de ceasuri din zi.
Eşecul plăcerii şi al bunurilor agonisite de a umple golul din inima omului a fost ilustrat foarte bine şi de un personaj fictiv care n-a avut decât o singură dorinţă, ce i-a fost împlinită pe dată, primind ce şi-a dorit:
Şi-a dorit o casă şi imediat i-a fost acordată, cu servitorii ce-l aşteptau supuşi la uşă. Şi-a dorit un Cadillac, şi cât ai bate din palme l-a avut, cu tot cu şofer. La început, a fost încântat peste măsură, dar mai apoi a început să-şi piardă interesul pentru toate acestea. La un moment dat i-a spus unui angajat de-al său: „Vreau să ies din toata treaba asta. Vreau să creez ceva, să sufăr ceva. Aş prefera să fiu în iad, mai degrabă decât aici." La care servitorul i-a răspuns: “Dar unde credeţi că vă aflaţi?"
Exact acolo se află societatea din zilele noastre - în iadul materialismului, încercând să satisfacă inima umană cu lucruri ce nu aduc satisfacţie durabilă.