Nu doar pământul, soarele şi vântul, ci şi apa urmează acelaşi curs monoton, an după an, secol după secol. Toate râurile se varsă în mare, dar niciodată asta nu face ca oceanele să dea peste margini, deoarece soarele evaporă cantităţi enorme de apă. Apoi, pe măsură ce temperatura aerului scade, vaporii se condensează, formând norii. La rândul lor, norii străbat bolta cerească, turnând apă peste uscat sub formă de ploaie, zăpadă sau grindină. Şi pe măsură ce râurile se umplu de surplusul de apă, o transportă înapoi în oceane. Această activitate necontenită a naturii îi aminteşte omului de munca sa fără sfârşit. Poate că la acest verset s-a gândit Kristofferson când a compus următorul text: „Sunt doar un râu ce s-a tot rostogolit, dar la mare n-a mai ajuns."