Viaţa omului firav este plină de trudă şi activitate, dar cu ce se alege el, la sfârşit? Omul bate pasul pe loc, de parcă s-ar afla pe un aparat sport cu bandă fără sfârşit, mişcându-se încontinuu fără să înainteze deloc. Dacă-l întrebi care e scopul muncii sale, îţi va răspunde: „Bineînţeles ca să câştig bani." Dar de ce vrea să aibă bani? Ca să cumpere alimente. Şi de ce are nevoie de alimente? Ca să nu-şi piardă vlaga. Dar de ce nu trebuie să-şi piardă vlaga? Pentru a putea munci. Şi uite-aşa ajunge de unde a plecat. Munceşte pentru a cumpăra alimente, pentru a-şi menţine tăria pentru a putea munci să facă bani ca să cumpere alimente să-şi menţină forţele, şi aşa mai departe, la infinit. După cum a remarcat Henry Thoreau, el trăieşte o viaţă de disperare tăcută.
Văzând o femeie plângând la o staţie de autobuz, un creştin a întrebat-o dacă poate să-i fie cu ceva de folos. „O," a răspuns ea, „sunt obosită şi plictisită. Soţul este un om harnic, care munceşte din greu, dar nu câştigă cât aş dori. Prin urmare, mi-am luat şi eu serviciu. În fiecare zi mă scol dis-de-dimineaţ, pregătesc micul dejun şi apoi iau autobuzul pentru a merge la serviciu. Apoi la sfârşitul zilei de lucru revin acasă unde mă aşteaptă aceeaşi placă, câteva ore de somn, după care urmează o altă zi la fel ca cealaltă. Tot ce pot spune este că mi s-a acrit de această rutină nesfârşită"
H. L. Mencken este cel care a făcut următoarea afirmaţie:
Realitatea de bază care marchează experienţa umană nu este faptul că e o tragedie, ci că este un plictis. Nu e faptul că e predominant dureroasă, ci că e total lipsită de sens.