Cât eşti tânăr trăieşte la maximum clipele de fericire şi redu cât mai mult clipele de întristare şi necaz. (Răul de aici se referă probabil la necazuri, nu la păcat.) Copilăria şi tinereţea sunt o deşertăciune, deoarece trec atât de repede.
Nicăieri în literatură nu găsim o descriere mai plastică a bătrâneţii decât în prima jumătate a capitolului 12. Sensul nu e la suprafaţă, ci trebuie căutat cu stăruinţă în adânc, deoarece se prezintă sub formă de alegorie. Dar în curând se conturează imaginea unui bătrân ce-şi târăşte anevoios picioarele, umblând ca un muzeu geriatrie ambulant, îndreptându-se încet dar sigur spre mormânt.