Cuvintele acestea minunate erau mai ales potrivite să deschidă ochii lui Israel şi să le arate prostia mare a gândurilor lor, atât cu privire la Moise, cât şi la ei înşişi, şi la Acela, care-i purtase în chip atât de minunat, cu toata necredinţa lor întunecată şi răzvrătirea lor încăpăţânată. Ele sunt o rugăciune mişcătoare şi puternică pentru Israel. Moise, fără multa gândire, nu primeşte cinstea să fie capul unui neam mai tare şi mai mare decât Israel. Singura lui dorinţă este ca Dumnezeu sa fie proslăvit, să ierte pe Israel, să-l binecuvinteze şi să-l aducă în ţara făgăduinţei. El nu putea suferi gândul să se aşeze măcar o urmă de ruşine pe Numele plin de slavă, care era atât de senin inimii lui, şi tot aşa de cu neputinţă îi era să fie martorul nimicirii lui Israel. Acestea erau cele două lucruri, care-i mişcau inima, iar la înălţarea sa nici măcar nu se gândea. Îngrijindu-se numai de slava lui Dumnezeu şi de mântuirea poporului său, acest slujitor mult iubit al lui Dumnezeu putea să se odihnească pe deplin cu privire la nădejdile şi interesele sale, căci binecuvântarea lui personală şi slava dumnezeiască erau legate între ele printr-o legătură ce nu se putea desface.
Cât de scumpe trebuie să fi fost toate acestea inimii lui Dumnezeu! Cât de bine îi va fi făcut rugăciunea fierbinte şi stăruitoare a slujitorului Său! Cât de mult ne aminteşte rugăciunea mijlocitoare a lui Moise de slujba binecuvântată a slăvitului nostru Mare Preot, care trăieşte în veci, ca să mijlocească pentru poporul Său şi e cărui mijlocire pentru noi na încetează niciodată.
Frumos şi mişcător mai este şi felul, în care mijloceşte Moise asupri faptului, că poporul era partea de moştenire a lui Dumnezeu şi că El i-a scos din Egipt. Domnul zisese: „poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt. Dar Moise a răspuns: „Ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mâna Ta puternică şi cu braţul Tău cel întins. Cu adevărat minunat!
Moise nu oboseşte să spună în auzul poporului întâmplările trecutului. Ii erau aşa de scumpe! Inima lui se desfăta în ele. Ele nu-şi pierdeau niciodată farmecul pentru el. El găsea în ele o comoară nesecată pentru inima lui şi o pârghie cu care să mişte inimile lui Israel.
Acelaşi lucru îl făcea şi apostolul Pavel. Inima omenească şovăitoare şi nestatornică poate dori „ceva nou”, dar apostolul îşi găsea plăcerea în desfăşurarea aceloraşi adevăruri despre Persoana şi Crucea Domnului Isus. El găsise în Cristos tot ce dorea pentru timp şi veşnicie. Slava lui Cristos întuneca orice altă slavă de pe pământ. El putea spune: „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:7-8.). Iată vorbirea unui adevărat creştin, a unuia care şi-a găsit totul în Cristos. Ce putea lumea să mai dea unui astfel de om? Ce putea să mal facă ea pentru el? Dorea el bogăţiile, cinstea, slava, plăcerile ei? El le socotea ca pe un gunoi. De ce? Fiindcă găsise pe Cristos, care-i umplea inima până acolo că singura dorinţă a sufletului sau era să-L aibă, să-L cunoască mai bine, şi să fie găsit în El. Dacă ar fi vorbit cineva lui Pavel despre ceva nou, care ar fi fost răspunsul lui? Dacă i-ar fi spus cineva să înainteze şi-n lume, să facă bani”, ce ar fi răspuns el? Doar atât: „Eu mi-am găsit totul în Cristos. Nu mai am nevoie de nimic. Am găsit în El bogăţii nepătrunse, trainice şi neprihănire. În El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei. Ce-mi trebuiesc bogăţiile, înţelepciunea şi învăţătura lumii acesteia? Toate astea trec ca ceaţa dimineţii, şi chiar cât ţin, nu pot mulţumi dorinţele şi năzuinţele unui suflet nemuritor. Cristos este ţinta mea veşnică, miezul cerului, desfătarea inimii lui Dumnezeu. El mă va mulţumi de-a lungul veacurilor fără margini ale acelei veşnicii strălucite care-mi sta înainte. Şi hotărât că dacă mă poate mulţumi în veci, mă poate mulţumi şi acum. Să mă întorc la gunoaiele lumii acesteia, la năzuinţele, plăcerile, petrecerile, teatrele, concertele, cinematografele, bogăţiile sau cinstea ei în locul părţii pe care o am în Cristos? Niciodată! Cristos este totul pentru mine, şi în toate, acum şi în veci!
Acesta ar fi fost răspunsul apostolului. Şi acesta ar trebui să fie şi răspunsul nostru, dragă cititor creştin. Ce groaznic e să vezi un creştin întorcându-se spre lume ca să petreacă, să se mai „recreeze” sau sa-şi petreacă vremea. Asta dovedeşte că nu şi-a găsit mulţumirea în Cristos. Inima plină de Cristos n-are loc pentru altceva. Nu e vorba dacă un lucru e bun sau rău; ci inima nu le doreşte şi nu le vrea; ea şi-a găsit bucuria pentru acum şi pentru veşnicie în Cel ce umple inima lui Dumnezeu şi va umplea şi lumea cu razele slavei Lui în veci de veci.
Gândurile acestea ni le-a trezit faptul că Moise aduce mereu aminte poporului de marile întâmplări din istoria lui Israel, de la Egipt până la marginea ţării făgăduite. Ele erau o desfătare pentru el. Cine poate spune cât de mult vorbesc acele table sfărâmate.