Pentru a descrie forţa vrăjmaşilor lui Israel, Moise se foloseşte de aceleaşi mijloace ca şi oamenii necredincioşi care înmuiaseră inima poporului (1.28), pentru că această putere era reală. Poporul nu trebuia să o desconsidere, ci, mai degrabă, să-şi pună încrederea într-o putere mai mare. DOMNUL avea să meargă înaintea lor spre a descuraja şi nimici această putere a vrăjmaşului.Contrar criteriilor obişnuite ale oamenilor – cantitate sau calitate – intervenţia lui Dumnezeu în favoarea lui Israel n-a fost dictată nici de numărul (7.7), nici de buna înclinaţie naturală a acestui popor. „Să ştii dar că nu pentru dreptatea ta – reaminteşte Moise – îţi dă Domnul Dumnezeul tău această ţară bună ca s-o stăpâneşti“ (9.6). Copilul lui Dumnezeu nu se poate lăuda nici măcar cu atâta îndreptăţire proprie ca Israel. „El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare ...“ (Tit 3.5-7). Şi pentru ca poporul să nu fie tentat să atribuie alegerii lui Dumnezeu meritele lor personale, conducătorul lor le aminteşte episodul umilitor cu viţelul de aur. Dacă ne vom aduce aminte fără-ncetare de credincioşia Domnului (cap. 8), nu vom uita niciodată cât de slabe sunt inimile noastre (v. 7; Ezechiel 16.30).