Cât de frumoase dar şi cât de însemnate sunt toate acestea. Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inimă; curgând în afară în învăţătura iubitoare pentru copii şi în vorbire sfântă în sânul familiei; strălucind în toate treburile vieţii de toate zilele aşa că oricine vine pe poartă sau intră în casă să vadă că Cuvântul lui Dumnezeu este dreptarul de viaţă pentru fiecare. Aşa era cu Israel şi aşa ar trebui să fie şi cu noi creştinii, azi. Dar e aşa? Să ne întrebăm din toată inima: „Îndrumam noi oare în felul acesta pe copiii noştri? Ne străduim noi neîncetat să întipărim în sufletele lor tinere şi primitoare Cuvântul lui Dumnezeu în toată puterea lui de atragere? Bagă ei oare de seamă înrâurirea lui binecuvântată în viaţa noastră zilnica, în obiceiurile noastre, în convorbirile noastre, în familie, în toanele noastre şi în afacerile noastre?” Iată înţelesul duhovnicesc a poruncii dumnezeieşti de a lega Cuvântul, ca semn de aducere aminte pe mână, de a-l avea ca nişte fruntarii între ochi şi de a-l scrie pe uşorii casei şi ai porţii. E fără folos, să învăţăm pe copiii noştri Cuvântul lui Dumnezeu, dacă viaţa noastră nu e cârmuită de el. Nu e bine să privim Cuvântul numai ca pe o carte de şcoală pentru copiii noştri. Prin aceasta facem din el o corvoadă urâtă şi ostenitoare. Copiii noştri ar trebui sa vadă, că trăim în atmosfera Cuvântului lui Dumnezeu, că el este miezul vorbirii şi legăturilor noastre din sânul familiei şi din clipele de odihnă.

Cât de rar însă e aşa, şi nu trebuie oare să ne umilim adânc în faţa lui Dumnezeu, când ne gândim la felul şi tonul vorbirilor noastre de la masă şi din cercul familiei? Cât de puţin găsim aici o împlinire a celor spuse în Deuteronom 5:7. Dimpotrivă, câtă „flecărie deşartă care nu se cuvine!” Câtă vorbire de rău a fraţilor noştri, a vecinilor noştri şi a tovarăşilor noştri de lucru, câtă flecărie proastă şi fără preţ! Şi care este pricina acestei stări triste? Cuvântul lui Dumnezeu, poruncile şi cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru nu locuiesc în inimile noastre şi de aceia ele nici nu pot ţâşni ca izvoare vii de îndurare şi zidire în viaţă, să băgăm totdeauna de seamă îndemnul apostolului: „Nici un cuvânt rău să nu vă iasă din gură; ci dacă vă iese ceva, să vă iasă un cuvânt bun, care să slujească la zidirea sufletească şi să facă bine celor ce-l aud”. Apoi: „Fiţi plini de Duh. Vorbiţi între vot cu psalmi, cu cântări de laudă şi cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toata inima laudă Domnului. Mulţumiţi-i totdeauna lui Dumnezeu în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 4:29; 5:18-20).

Cât de mult ne lipseşte deprinderea unei vorbiri cu adevărat duhovniceşti, mai ales în sânul familii noastre şi în legăturile noastre obişnuite De aceia avem mare nevoie de îndemnul de mai sus. Pe cât se pare. Duhul Sfânt a prevăzut această nevoie şi a împlinit-o dinainte. Să ascultăm ce mai spune El către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care sunt în Colose: „Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii, în toată înţelepciunea, cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu şi mulţumindu-i din toată Inima” (Coloseni 3:15-16).

Cu adevărat, ce plăcută icoană a unei veţi creştine de toate zilele. Dar ea nu este decât o întruchipare mal înaltă a tot ce găsim în capitolul nostru, unde vedem pe Israelit în mijlocul familiei sale, în viata lui zilnica de acasă şi de afară, în scurt, pretutindeni, sub înrâurirea înălţătoare a Cuvântului Domnului.

Dragă cititor creştin! Dorim noi să vedem aşa ceva mai mult în viaţa noastră? Nu e dureros câteodată să vezi ce vorbim noi acasă? Nu ne-ar roşi obrazul dacă am vedea scris şi tipărit ce vorbim? Care e leacul? lată-l: o inimă plină cu pacea lut Cristos, Cuvântul lui Hristos, cu Cristos însuşi. Nu-i alt leac. Trebuie să începem cu inima, şi când inima va fi plină în totul cu lucrurile cereşti, vom isprăvi cu tot felul de vorbiri de rău, de glume proaste şi neghiobii.