Cea din urmă parte a capitolului nostru este un loc de deosebită bogăţie, adâncime şi putere. Ea poartă iarăşi semnul deosebit al Deuteronomului.

Ţinta legiuitorului a fost să facă din Cuvântul lui Dumnezeu un cuvânt cât se poate de scump inimii poporului şi să-i întipărească în inimă nevoia şi binecuvântarea unei ascultări din toată inima şi fără şovăire. „Sa păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru”. Şi: „Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului”. Aceste temeiuri plăcute ţin vecinic. Nu le poate schimba nimic, nici schimbarea căsniciei, nici schimbarea timpului, a locului sau a împrejurărilor. Vorbele „ce este plăcut şi bine”, trebuie să aibă preţ necurmat. Ele ne aduc aminte de cuvintele apostolului Ioan către prietenul său Gaius: „Prea iubitule, nu urma răul, ci binele”. Biserica sau adunarea putea să se găsească într-o stare foarte scăzută. Poate că era ceva care încerca inima lui Gaius şi-i mâhnea duhul. Diotref putea sa-şi facă de cap. Dar ce avea Gaius de făcut? Numai cei plăcut şi bine şi să-şi deschidă inima, mâna şi casa oricui aducea adevărul.

Şi lucrul pe care trebuia să-l facă Gaius în zilele lui, îl aşteaptă Domnul de la orice credincios adevărat din toate vremurile şi toate împrejurările. Chiar dacă nu sunt mulţi care merg cu noi pe cărarea îngustă a despărţirii de tot ce nu e după Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă ne-am afla singuri câte-odată sau aproape singuri pe cărare aceasta, datoria noastră este totdeauna sa urmărim şi să facem ce este „bine”, coste cât ar costa. Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, să fugim de poftele tinereţii, să ne despărţim de cei-ce doar cu buzele spun că sunt creştini, dar n-au nici o putere în viaţa lor. Şi apoi? „Urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea”. Cum? Singur? Nu, ci „cu cei-ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2:22). Se poate ca odată ce te-ai despărţit de ceea ce nu merge după Cuvântul lui Dumnezeu, să fii singur într-un loc pentru o vreme; dar nu vei fi singur pentru totdeauna cată vreme trupul lui Hristos e pe pământ, adică până la întoarcerea Lui. Totdeauna vom găsi câţiva care au făcut acelaşi lucru: s-au despărţit şi cheamă pe Domnul cu o inimă curată. Oricine ar fi ei, şi oriunde ar fi, datoria noastră este să-i găsim; şi când i-am găsit, sa mergem cu ei în sfântă legătură frăţească, „până la sfârşit”.