Trecem la versetul 16 al capitolului nostru: „Sa nu Ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa”. versetul acesta cere deosebita noastră luare aminte, deoarece el a fost adus de Domnul Isus, când Satana a căutat să-L înduplece, să se arunce jos de pe straşina templului „Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, l-a pus pe straşina Templului şi i-a zis: „Fiindcă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta şi ei te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră”.
Acest loc ne dovedeşte, cum chiar Satana ştie să se folosească de Scriptură, când îi prinde bine. Dar să băgăm de seamă, că el lasă la o parte ceva foarte însemnat, când se foloseşte de acest loc din Scriptură; deoarece versetul sună astfel: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. Ei te vor duce pe mâni etc.…”. Dar aruncarea de pe streaşina templului nu făcea parte din „căile” lui Cristos. El nu primise de la Dumnezeu porunca să facă aşa ceva şi de aceea n-a ascultat de Satana. El n-avea nevoie să pună pe Dumnezeu la încercare. El avea ca om cea mai deplină încredere în Dumnezeu şi era pe deplin încredinţat că El îi va apăra de orice.
Acum nu se gândea să părăsească drumul datoriei, ca să încerce astfel grija lui Dumnezeu pentru El. Prin aceasta ne dă o învăţătură foarte de preţ. Ne putem bizui totdeauna pe mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, câtă vreme suntem pe drumul datoriei. Daca mergem însă pe drumuri alese de noi, dacă urmărim interesul nostru şi căutam să ne atingem scopurile noastre, e o obrăznicie să ne mai bizuim pe Dumnezeu. Fără îndoială că Dumnezeul nostru este foarte bun şi milos, ba chiar bunătatea Lui nu încetează nici când ne-am depărtat de la drumul datoriei, dar toate acestea nu schimba nimic din faptul, că ne putem bizui pe Dumnezeu numai când picioarele noastre se găsesc pe acel drum. El poate sa fie aspru şi singuratec, dar este umbrit de aripile Celui Atotputernic şi luminat de lumina Feţei Sale.
Dacă un creştin, de pildă, se duce la înot ca să petreacă, sau se suie pe cei mai înalţi munţi ca să aibă o vedere buna, sau face altceva de felul acesta numai ca să-şi placă sieşi, să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de orice primejdie. Fără îndoială, el se poate încrede în Dumnezeu oricând, şi Dumnezeu îl păzeşte, dar a te dace acolo unde El nu-ti porunceşte sa te duci, nu e calea datoriei, şi să nu te miri dacă ţi-se întâmplă ceva. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem peste un lac în furtună, ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere să trecem cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, putem să ne încredinţăm în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău, căci El n-ea poruncit să mergem. Altfel, înainte de a părăsi acest loc, mai amintim faptul, interesant şi plin de învăţătura, că Domnul nostru nu ţine seamă în răspunsul Sau de pomenirea stâlcită de Satana a locului amintit mai sus din Psalmul 9:11, în loc să spun Satanei: „Tu al lăsat la o parte ceva foarte însemnat”, aduce doar un alt loc din Scriptură pentru toată purtarea Sa. În felul acesta a biruit pe potrivnic şi ne-a dat nouă o pildă binecuvântata. El n-a biruit pe marele vrăjmaş al sufletelor prin dumnezeiasca Sa putere. Dacă ar fi făcut acest lucru, nu ne-ar fi dat o pildă. Ci s-a folosit ca om de Cuvântul lui Dumnezeu ca singura Lui armai şi a câştigat astfel o biruinţă strălucită asupra Şatenei. Lucrul acesta ne îmbărbătează şi mângâie inimile şi ne învaţă în acelaşi timp cum trebuie să ne purtam în lupte. Omul Isus Cristos a biruit pe ispititor prin dependenţa Sa ca un copil de Dumnezeu şi prin ascultarea statornică de Cuvântul Lui.
Satana nu putea să facă nimic Aceluia, care lucra numai pe temeiul Cuvântului dumnezeiesc şi prin puterea Duhului. Isus nu şi-a făcut niciodată voia Sa, măcar că voia Lui era desăvârşită. El s-a coborât din cer, după cum ne spune singur în Ioan 6, nu ca să facă voia Sa, ci voia Aceluia, cere La trimes. El a fost de la început până la sfârşit slujitorul desăvârşit. Dreptarul purtării Lui era Cuvântul lui Dumnezeu, puterea Lui era Duhul Sfânt, singurul imbold de lucru era voia lui Dumnezeu. De aceia stăpânitorul lumii acesteia n-a găsit nimic în El de care să se agate. Cu toate vorbele lui viclene, Satana n-a fost în stare să-L facă să părăsească, măcar pentru o clipă, drumul ascultării sau atârnarea Lui de Dumnezeu.
Să ne aducem aminte de aceasta, cititor creştin! Să nu uitam că Domnul şi Stăpânul nostru ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. De am urma pilda aceasta până la sfârşitul vieţii, căci suntem chemaţi să umblăm întocmai cum a umblat Isus. El este pilda noastră cea mare în toate. Să căutăm să-L cunoaştem mai adânc ca sa înfăptuim cât mai mult în viaţă chipul Lui, prin puterea Duhului Sfânt.