A-L ispiti pe Dumnezeu (v.16) înseamnă a-I cere în mod imperios, ameninţător, să pună la probă ceea ce a spus. Aceasta nu este nimic altceva decât necredinţă. La Masa, poporul a vrut să verifice că DOMNUL era într-adevăr în mijlocul lor (Exod 17.7). Domnul Isus însă nu a găsit necesar să Se arunce de pe acoperişul templului pentru a şti dacă îngerilor li s-a dat dispoziţie cu privire la El (Mat. 4.6).Potrivit v. 7, părinţii aveau responsabilitatea să le insufle copiilor lor cuvintele Domnului. Versetul nostru, 20, ne pune înainte faptul că fiii îşi vor întreba părinţii. Astfel de întrebări sunt prevăzute în alte trei ocazii. În Exod 12.26, subiectul întrebărilor este Paştele (care este calea mântuirii?); în Exod 13.4 se pune problema despărţirii care decurge din mântuire (de ce mereu această despărţire de lume?); în sfârşit, în Iosua 4.6 se pun întrebări legate de cele douăsprezece pietre luate din Iordan şi aşezate pe pământul Canaanului (problema poziţiei cereşti a celui credincios şi a unităţii Bisericii ca trup al lui Hristos). De fiecare dată răspunsurile se referă la eliberarea al cărei subiect fusese poporul (v. 21-25).Israel nu trebuia să cruţe nimic de la canaaniţi, nici de la dumnezeii lor. Nimic pentru a satisface spiritul războinic şi de dominaţie care animă în general naţiunile cuceritoare, pentru că Israel era un popor sfânt, consacrat pentru Domnul (v. 6)!