În mijlocul tuturor binecuvântărilor şi foloaselor ţarii Canaanului, ei aveau să se gândească totdeauna la Acela, care, în bunătatea şi credincioşia Sa, îi scosese din ţara robiei. Nu trebuiau să uite niciodată că toate acele lucruri minunate erau darul Său fără plată şi nemărginit. Ţara cu tot ce se da în dar în urma făgăduinţei făcute părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. Toate erau pregătite pentru ei: case zidite şi puţuri săpate, vii roditoare şi măslini roditori. Nu le mai rămânea decât să primească prin credinţă ţara cu toate comorile ei şi să păstreze în amintire şi în inimă pe Dăruitorul binefăcător. Ei trebuiau să găsească totdeauna în iubirea Lui izbăvitoare imboldul spre o viaţă de ascultare plină de iubire. Ori încotro şi-ar fi îndreptat privirile, nu vedeau decât semnele marii Lui bunătăţi şi roadele bogate ale iubirii Lui minunate. Orice oraş, orice casă, orice fântâna, orice vie şi orice măslin sau smochin, vorbea inimilor lor despre darul bogăţiei Domnului şi le dădea o dovadă pipăita despre credincioşia Lui statornica în împlinirea făgăduinţelor Lui.