Dragostea lui Dumnezeu nu admite nici un dezacord, nici un compromis. Este exclusivă, în sensul că cere de la noi o dăruire totală: inimă, suflet, putere − întreaga noastră fiinţă trebuie să fie cuprinsă de ea. Şi nici un moment din viaţa noastră nu trebuie să iasă de sub controlul acestei iubiri divine. Fie acasă − la masă, la sculare, la culcare − fie afară, pe scurt, în toate momentele zilelor noastre − iubitul nostru Salvator ar trebui să ne fie subiectul gândurilor şi al conversaţiilor (Psalmul 73.25). Cât de departe suntem de aceasta! Evanghelia însă ne prezintă Modelul desăvârşit, în fiinţa Căruia totul era pentru Dumnezeu. Îl auzim pe Domnul Isus citând „cea dintâi şi cea mai mare poruncă“ cu autoritatea Singurului care a împlinit-o desăvârşit: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău ...“ (Matei 22.37, 38). Cuvântul lui Dumnezeu era neîncetat în inima Lui, astfel încât, atunci când Vrăjmaşul s-a prezentat în pustiu, în mâinile Sale se afla această sabie de nădejde cu care să-l înfrunte. Citând v. 13 şi 16, Domnul Isus (Matei 4.10; 4.7) l-a redus la tăcere (de două ori) pe Satan.Cât de important este pentru noi să cunoaştem aceste versete pe dinafară! „Învăţaţi-le ...“ recomandă cap. 5.1. Diavolul nu poate face nimic împotriva Scripturii, când noi ştim s-o cităm pentru a-l înfrânge.