Înainte de a încheia cercetările noastră asupra acestui capitol minunat, care ne-a cerut atâta luarea aminte, trebuie să mai aruncăm o privire asupra celor trei cetăţi de scăpare.
„Atunci Moise a ales trei cetăţi, dincoace de Iordan, la răsărit, pentru ca să slujească de scăpare ucigaşului, care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaş mai dinainte, şi sa-şi poată scăpa astfel viaţa, fugind într-una din aceste cetăţi. Aceste cetăţi erau: Beţer în pustie, în câmpie la rubeniţi, Ramot în Galaad, la gadiţi şi Golan, în Basan, la manasiţi” (versetul 41-43).
Harul lui Dumnezeu se varsă totdeauna chiar peste slăbiciunile şi greşelile omeneşti. Cele trei seminţii şi jumătate au pierdut prin faptul că şi-au ales moştenirea dincoace de Iordan, întrucât partea adevărată a Israelului lui Dumnezeu era dincolo de râul morţii, dincolo de Iordan. Însă, neţinând seama de această greşeală, Dumnezeu n-a vroit sa lase pe bietul ucigaş fără voie, lipsit de un loc de adăpost în zilele necazului. Chiar dacă omul nu poate atinge înălţimea gândurilor lui Dumnezeu, totuşi Dumnezeu se poate coborî în adâncimile nevoilor omeneşti; şi aşa face El în împrejurarea de faţă: Cele trei seminţii şi jumătate de dincoace de Iordan primesc tot atâtea cetăţi de scăpare, ca toate celelalte seminţii din ţara Canaanului.
Acesta a fost cu adevărat un har mare. Domnul ar fi lucrat cu totul altfel! Dacă Dumnezeu ar fi vroit să se poarte după lege cu cele trei seminţii şi jumătate, ar fi trebuit să le spună: Dacă v-aţi ales partea voastră de moştenire în afară de hotarele dumnezeieşti, dacă v-aţi mulţumit cu mai puţin decât Canaanul, ţara făgăduinţei, nu vă mai puteţi aştepta să mai aveţi parte de binecuvântările şi drepturile lui deosebite. Rânduielile Canaanului trebuie să rămână numai în Canaan. Ucigaşii voştri fără voie trebuie să caute să treacă peste Iordan, ca să-şi găsească un loc de scăpare. Dar harul vorbeşte şi lucrează altfel. Negreşit că ar fi fost un har mare, dacă cele trei seminţii şi jumătate ar fi primit numai o cetate de scăpare. Însă Dumnezeul nostru va face totdeauna cu mult mai mult decât credem sau ne putem închipui. De aceea partea destul de mică de dincoace de Iordan a fost înzestrată cu aceiaşi măsură de har ca şi toată ţara Canaanului. Dovedeşte oare aceasta că cele trei seminţii şi jumătate au făcut bine? Nicidecum, ci aceasta dovedeşte că Dumnezeu este bun şi că El lucrează totdeauna în chip vrednic de Sine, cu toată slăbiciunea şi prostia noastră. Putea El să lase pe un biet ucigaş fără voie fără loc de scăpare? Nu. Acest lucru nu ar fi vrednic de un Dumnezeu, care a zis: „Eu îmi apropii neprihănirea” (Isaia 46:13). El are grijă ca locul de scăpare sa fie aproape de ucigaşul fără voie. El vroia ca harul Lui bogat şi îmbelşugat să găsească pe nevoiaş tocmai pe locul unde se afla. Aşa lucrează totdeauna Dumnezeul nostru, lăudat fie Numele Lui cel sfânt!