În versetele ce mai rămân din capitolul nostru, slujitorul credincios el lui Dumnezeu, cu inima plină de dragoste adânca şi arzătoare, se îndreaptă spre cugetele poporului cu îndemnuri şi sfaturi însemnate, cu rugăminţi duioase, ca să le întipărească din nou în inimă nevoia unei ascultări fără şovăire. Când le vorbeşte despre cuptorul de fier al Egiptului, din care i-a izbăvit Domnul în îndurarea Sa nemărginita, când se opreşte la semnele puternice şi minunile, făcute pentru ei, când le îndreaptă privirea spre frumuseţea ţarii în care vor fi sădiţi, când zugrăveşte în sfârşit felul minunat în care s-a purtat Dumnezeu cu ei în timpul călătoriei prin pustie, o face cu gândul ca sa întărească dreptul lui Dumnezeu la o ascultare supusă din partea lor. Trecutul, vremea de faţă, şi viitorul trebuie să dea naştere în inimile lor unei predări desăvârşite faţă de Izbăvitorul lor plin de îndurare şi atotputernic. Da, ei aveau toată pricina să asculte şi nu aveau nici o dezvinovăţire pentru neascultarea lor. Toata istoria lor, de la început şi până la sfârşii, a fost alcătuită, ca sa dea îndemnurilor şi sfaturilor lui Moise o putere covârşitoare.

„Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care ţi-a oprit Domnul, Dumnezeul tău s-o faci. Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în tară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ele vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi, iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul – că veţi pieri de o moarte repede din tara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan, şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămânea decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâni omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroase” (versetul 23-28).

Ce cuvinte însemnate. Ca martori sunt chemaţi cerul şi pământul! Şi totuşi, cât de repede au uitat ei toate acestea! Dar nu e de mirare cât de amănunţit s-au împlinit asupra acestui popor judecăţile grele, care eu fost vestite. Dar Moise se străduieşte să pună în faţa norodului şi celălalt aspect. „Dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul Tău, Îl vei găsi dacă Îl vei căuta din toată inima şi din tot sufletul tău.” Ce har minunat! „Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri, în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui, căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici. El nu va uita Legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi (versetul 29-31).

Dumnezeu ne îngăduie aici să ne aruncăm o privire în viitorul lui Israel. El ne arată depărtarea lui Israel de la El, şi urmarea acestei depărtări, adică împrăştierea lor printre neamuri.

Dar, lăudat fie Domnul tuturor harurilor mai presus de toate aceste greşeli şi păcate, mai presus de cădere şi judecată este altceva. Dacă privim la sfârşitul trist al lui Israel, întâlnim o desfăşurare minunată a harului bunătăţii şi credincioşiei Dumnezeului părinţilor lor. Putem privi căile lui Dumnezeu faţă de poporul Său pământesc din două perspective: din cea istorică şi din prorocie. Istoria ne arată căderea deplină a poporului, prorocia însă desfăşoară în vorbe, care cuprind un har neasemuit, întoarcerea lui. Trecutul lui Israel este întunecat şi trist, viitorul lui strălucit şi măreţ. În trecut vedem lucrările triste ele omului, în viitor căile binecuvântate ale lui Dumnezeu. Trecutul arată ce e omul, viitorul, ce e Dumnezeu. Trebuie să ţinem seamă de amândouă, dacă vrem să înţelegem istoria acestui popor ciudat, a unui popor care a înfricoşat de la începutul lui popoarele vecine, a unui popor minunat de când a fost şi până în viitor” (Isaia 18:7). Fireşte că nu e locul aici să dovedim că părerea aceasta despre viitorul şi trecutul lui Israel este adevărată. Am dori numai să îndreptăm luarea aminte a cititorului asupra acestui lucru interesant. Cât de viu şi potrivit este zugrăvit trecutul lui Israel în puţinele cuvinte: „Când vei avea copii şi copii din copiii tăi şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi” (versetul 25).

Ei au făcut ce este rău înaintea lui Dumnezeu şi L-au mâniat. Cuvintele ce este rău cuprind în ele totul de la viţelul de aur şi până la crucea de pe Golgota. Dar vai! Ce cumplit s-a împlinit blestemul Domnului asupra lor! Israel este o dovadă veşnică de adevăr neschimbat al lui Dumnezeu. N-a căzut nici o fărâmă din tot ce le-a spus Dumnezeu. Poporul a fost izgonit din ţară, în care au trecut odată peste Iordan ca s-o stăpânească. Zilele lor nu s-au lungit, ci au fost scurtate. Domnul i-a „împrăştiat printre neamuri” şi ei au rămas „o grămada mica, grămadă care se poate număra între neamuri”, unde i-a dus Domnul.

Ar putea fi o împlinire mai minunată? Trecutul şi vremea de faţă a lui Israel mărturisesc deopotrivă de tare adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Şi dacă aşa e cu trecutul şi cu timpul de faţă, nu va fi oare la fel şi cu viitorul? Istoria şi prorocia au fost scrise de unul şi acelaşi Duh, şi de aceea amândouă sunt deopotrivă de adevărate pentru credinţă. Pe cât e de sigur că Israel a păcătuit în trecut şi este împrăştiat în timpul de faţă, tot atât de sigur e, că se va pocăi în viitor şi va fi adus în tară. Nu-i nici un prooroc, de la Isaia până la Maleahi (cu excepţia lui Iona) care să nu zugrăvească, în vorbe pline de har şi bunătate, binecuvântarea şi slava seminţei lui Avraam. Trebuie să lăsam pe cititor sa-şi caute singur locurile, care privesc adevărul acesta şi-l îndreptăm mai ales asupra capitolului de la urmă ai lui Isaia, în care va găsi întărirea deplină a cuvintelor apostolului: „aşa dar tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11). Toţi proorocii vorbesc la fel şi învăţătura Noului Testament se potriveşte minunat de bine cu glasul proorocilor. Deci, dacă ne îndoim de adevărul despre întoarcerea lui Israel în ţara sa, şi despre binecuvântarea lui sub domnia lui Mesia, trecem cu vederea şi tăgăduim prin aceasta mărturia apostolilor şi proorocilor, care au vorbit şi au scris insuflaţi de Duhul Sfânt.

S-ar crede că nici un creştin adevărat n-ar încerca să se îndoiască de un adevăr atât de limpede şi hotărât. Şi totuşi, lucrul acesta se întâmplă. De multe ori făgăduinţele date părinţilor Vechiului Testament sunt luate ca privind Biserica. Însă nimeni nu are dreptul să răpească părinţilor făgăduinţele şi să le dea unora, care nu au drept la ele. Noi ne putem folosi de acele făgăduinţe, ne putem bucura de ele şi putem lua mângâiere şi îmbărbătare din durata lor veşnica şi din împlinirea lor amănunţită. Însă aceasta este cu totul altceva, decât a socoti nişte proorocii şi făgăduinţe, care, după învăţăturile limpezi ale Scripturii, privesc numai sămânţa lui Avram după trup, ca fiind date Bisericii sau credincioşilor Noului Testament.

Aşa ceva este cu totul potrivnic inimii lui Dumnezeu. El iubeşte pe Israel din pricina părinţilor şi niciodată nu va recunoaşte amestecul ce-l facem între partea Bisericii şi locul sau nădejdea lui Israel. Deşi cei mai mulţi creştini cunosc cuvintele apostolului din Romani 11, totuşi înţelesul lor adevărat nu-l pricep bine. În legătură cu măslinul făgăduinţei, Pavel spune: „Şi chiar ei (poporul lui Israel), dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi, căci” – pricina cea mai lămurită şi binecuvântată – Dumnezeu poate să îi altoiască iarăşi. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor.

Fraţilor, ca să n-aveţi o părere prea înaltă despre voi înşivă, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor; (cititorul este rugat să facă deosebire între „numărul deplin al Neamurilor” din Romani şi „Vremurile Neamurilor” din Luca 21. „Numărul deplin al Neamurilor” cuprinde pe aceia care sunt strânşi în trupul lui Cristos în timpul de faţa. „Vremurile Neamurilor” înseamnă stăpânirea Neamurilor, care a început cu Nabucodonosor şi care va ţinea pană ce piatra cea mare, rupându-se de la sine, va cădea cu putere zdrobitoare asupra chipului celui mare” – vezi Daniel 2) şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele”. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea sunt iubiţi din pricina părinţilor lor.

Căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi chemarea făcută. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin ascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătata vouă, sa capete şi ei îndurare”. Aceasta înseamnă că ei, în loc să capete îndurare pe temeiul legii sau a obârşiei lor după trup, vor intra pe temeiul harului nemărginit întocmai ca şi păgânii. „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare faţă de El, ca să aibă îndurare faţă de toţi” (Romani 11:23-32).

Apostolul, încheindu-şi prin aceasta partea din epistolă în care a dezvăluit tainele dumnezeieşti cu privire la Israel, dă drumul simţămintelor puternice ale inimii sale în vorbele minunate: „O, ce adâncă este bogăţia, înţelepciunea şi ştiinţa lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese căile Lui; căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi? Din El”, ca fiind izvorul „prin El?” ca fiind canalul, „şi pentru El”, ca fiind ţinta, „sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava, în veci Amin. (Romani 11:33-36).

Locul acesta, ca şi întreaga Sfânta Scriptură, se potriveşte pe deplin cu învăţătura capitolului nostru. Starea din vremea de faţă a lui Israel este urmarea necredinţei. Starea lui viitoare va fi urmarea harului nemărginit al lui Dumnezeu.