Capitolul nostru este bogat în îndemnuri întemeiate pe faptul că Israel a auzit Cuvântul lui Dumnezeu. În versetul 2 găsim două afirmaţii care ar trebui adânc săpate în inima fiecărui creştin: „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele”.
Cuvintele acestea ne pun în faţa două fapte mari cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să adăugăm nimic la el, pentru că este desăvârşit, deci nu-i lipseşte nimic. Nu trebuie însă nici să scoatem ceva din el, pentru că nimic nu-i de prisos. Tot de ce avem nevoie se găseşte în el şi, ce se găseşte, ne trebuie numaidecât. Dacă am zice că s-ar mai putea adăuga ceva la Cuvântul lui Dumnezeu, ar însemna că nu-l cunoaştem că este Cuvântul lui Dumnezeu; iar dacă recunoaştem că este Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că nu ne putem lipsi de nici un adevăr din el.
Cât de însemnat este acest lucru, mai ales în zilele noastre, când lumea se poartă în chip atât de omenesc cu Cuvântul lui Dumnezeu! Ce bine e că avem o carte Sfântă atât de deplină! Nici un adevăr nu trebuie să i se adauge. De bună seamă că nu vorbim de traduceri, ci de Scriptură, aşa cum ne-a fost dată de Dumnezeu, de descoperirea Sa desăvârşită. Nu este nevoie să i se adauge nici o iotă şi nici o frântură de slovă. La facerea lumii, când „fiii lui Dumnezeu se veseleau”, n-ar fi putut să se atingă nici o mână omenească de tot ce făcuse Dumnezeu, ca să vadă dacă totul era „foarte bun”. Pe de altă parte, însă, nu trebuie să se scoată o iotă sau o frântură de slovă, căci atunci s-ar spune că Duhul Sfânt a scris ceva nefolositor. În felul acesta, cartea dumnezeiasca este apărată şi ferită din toate părţile, ca sa nu se atingă de cuprinsul ei sfânt nici o mână omenească.
Dar poate cineva ar întreba: „Crezi cu adevărat că orice cuvânt de la începutul Genezei şi până la sfârşitul Apocalipsei este insuflat de Dumnezeu? Crezi, de pildă, că acel şir lung de nume din cele dintâi capitole ale cărţii întâi a Cronicilor este insuflat de Dumnezeu? Slujesc oare şi aceste nesfârşite înşirări de nume la îndrumarea şi învăţarea noastră?” Noi răspundem fără şovăire cu „da” la aceste întrebări şi nu ne îndoim că preţul, folosul şi însemnătatea acelor înşirări de nume s-a dovedit pe deplin în istoria poporului, pe care-l privesc. Şi dacă ni se pune întrebarea ce putem noi învăţa din aceste înşirări de nume, credem că ele ne arată cum Dumnezeu se îngrijeşte de poporul său Israel şi ia parte la tot ce priveşte pe acest popor. El veghează asupra norodului său din neam în neam, chiar dacă e împrăştiat, şi pentru oameni s-ar fi pierdut deosebirea dintre cele 12 seminţii. El le cunoaşte şi El le va scoate la vremea Lui la lumină, şi le va duce în partea lor de moştenire, în partea Canaanului potrivit făgăduinţei date lui Avraam, Isaac şi Iacov.
Nu este aceasta o învăţătura scumpă? Nu trebuie oare să ni se întărească în inimă credinţa când vedem grija ce o are Dumnezeu pentru poporul Său pământesc? Hotărât că da. Şi n-ar trebui ca inimile noastre să se intereseze de tot ce interesează inima Tatălui nostru? Să nu ne interesăm noi de nimic altceva, decât ce ne priveşte numai pe noi? Unde este un copil iubitor care să nu ia parte la tot ce mişcă inima tatălui său, şi care să nu se bucure de orice rând, ieşit din condeiul Tatălui său? Prin aceasta nu vrem să spunem că toate părţile Cuvântului lui Dumnezeu au aceiaşi însemnătate şi acelaşi înţeles pentru noi. Se înţelege de la sine că 1 Cronici 1 nu poate fi tot atât de însemnat pentru noi ca Ioan 17 sau Romani 8. Ceea ce vrem să spunem este că orice carte şi orice capitol din Cuvântul lui Dumnezeu este insuflat de Dumnezeu şi, prin urmare, 1Cronici 1 şi toate locurile asemănătoare umplu un loc, pe care Ioan 17 nu-l poate umplea.
Şi la urma urmei nu-i treaba noastră să hotărâm ce trebuie şi ce nu trebuie sa fie în Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce e acolo are un scop. Cuvântul lui Dumnezeu este al Lui, e insuflat, noi îl privim şi ne supunem. Dumnezeu însuşi ne încredinţează că vine de la El. Pe necredincioşi chiar dacă nu-i putem încredinţa, îi lăsăm în seama Lui. Totul e deplin în Scriptură. Nimic neînsemnat, nimic de prisos, nimic de lăsat la o parte.