Ajungem acum la îndemnul feririi de păcatul grozav al închinării la idoli, păcat spre care biata inimă omenească e pornită, într-un fel sau altul. Ca să fii vinovat de păcatul închinării la idoli, nu-i numaidecât nevoie să te pleci în faţa unui chip cioplit. De aceea se cade să cântărim bine cuvintele legiuitorului lui Israel. De bună seamă că ele sunt scrise şi pentru îndrumarea noastră.
„Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins şi flăcările se ridicau până la inima cerului. Era întuneric, nor şi negură deasă şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului”. O, cât de deosebit vorbeşte El în evanghelia harului, „voi aţi auzit sunetul Cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas”. Un fapt foarte însemnat pentru Israel. „Astfel credinţa vine în urma celor auzite, cele auzite vin din propovăduirea Cuvântului lui Cristos” (Romani 10:17). „El şi-a vestit legământul Său” pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci, şi le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea Domnul mi-a poruncii să vă învăţ legi şi porunci ca să le împliniţi” – ţinta de căpetenie a Deuteronomului este ascultarea, fie afară din ţară, fie în ţara pe care o veţi lua în stăpânire” (versetul 11-14). Împrejurarea pe care a fost întemeiat acest îndemn, a fost aceasta: Ei n-au văzut nimic. Dumnezeu nu s-a arătat norodului. El n-a luat un chip trupesc, după care ar fi putut să-i facă şi un chip. El le-a dat Cuvântul Sau, poruncile Sale sfinte, atât de limpede, încât şi un copil ar fi în stare să le înţeleagă. De aceea, poporul nu avea nevoie să-şi facă un chip sau o asemănare a lui Dumnezeu. Şi tocmai acesta era păcatul de care erau îndemnaţi sa se păzească. Ei erau chemaţi să audă Cuvântul lui Dumnezeu, nu sa vadă chipul Lui, să asculte de poruncile Lui, nu să-i facă un chip. Zadarnic caută credinţa deşartă să cinstească pe Dumnezeu prin facerea unui chip şi închinarea la el. Credinţa primeşte cu iubire Cuvântul Lui şi ascultă cu respect de poruncile Lui sfinte. „Dacă cineva Mă iubeşte, va ţinea Cuvântul Meu”. Noi nu suntem chemaţi să ne încordăm simţurile în căutarea unei închipuiri a felului cum e Dumnezeu, ci numai să ascultăm Cuvântul Lui şi să-i păzim poruncile. Nu putem avea alt gând despre Dumnezeu decât acela pe care a binevoit El însuşi să ni-l descopere. „Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18) „Căci Dumnezeu, care a zis: „Sa lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat minţile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu, care luceşte pe faţa lui Isus Cristos” (2 Cor. 4:6).
Domnul Isus a fost, cum citim în epistola către Evrei, răsfrângerea slavei lui Dumnezeu, El putea să spună: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Fiul descoperă deci pe Tatăl şi noi putem cunoaşte ceva din Fiul numai prin Cuvânt, cu ajutorul puterii Duhului Sfânt. De aceea este închinare la idoli orice încercare de a-şi face un chip al lui Dumnezeu sau al lui Cristos prin încercările duhului omenesc sau prin puterea de închipuire. Nu putem ajunge decât la rătăcire, când încercăm sa cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Cristos pe altă cale, decât prin Sfânta Scriptură. Ba mai mult, prin aceasta noi ne dăm în mâinile Satanei, care nu va uita să ne împingă în adâncimi tot mai mari de amăgire şi înşelare. După cum Israel trebuia să se mărginească la „glasul” lui Dumnezeu, tot aşa şi noi trebuie să ne sprijinim numai pe Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne ferim de orice ne-ar putea îndepărta, sau abate de la acest dreptar. Nu trebuie să ascultăm nici de îndemnurile duhului nostru şi nici de părerile altora. Nu trebuie să ascultăm de nimic altceva decât de glasul lui Dumnezeu, glasul Sfintei Scripturi. În ea găsim o siguranţă fără seamăn, încât putem zice: „Ştim în cine – nu numai în ce – am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce mi--a încredinţat până în ziua aceea”.