Despre puţini oameni s-ar putea rosti cuvintele de omagiu care îi sunt adresate în acest verset. Desigur, la data când au fost scrise aceste cuvinte cu care se încheie cartea Deuteronom, Mesia nu Se arătase încă. Versetul 10 a fost, prin urmare, valabil doar până la prima venire a lui Cristos.
„Şi Moise într-adevăr a fost credincios în toată casa Lui, ca servitor" (Ev. 3:5). Din pricina păcatului său, el a murit; locul unde a fost înhumat nu se cunoaşte. Dar arhetipul său, Domnul Isus, „a fost credincios... ca Fiu peste propria Lui casă" (Ev. 3:5, 6). El pentru păcatele noastre a murit; mormântul lui este gol, pentru că El S-a suit la dreapta Tatălui în cer. „De aceea, fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească, îndreptaţi-vă privirile către Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Cristos Isus.... Căci El a fost socotit vrednic de o slavă mai mare decât a lui Moise, cu cât cel care a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi" (Evr 3:1,3).