Moise petrecuse patruzeci de ani la Faraon, patruzeci de ani la Ietro în şcoala lui Dumnezeu, în sfârşit, patruzeci de ani în pustiu, conducându-l pe Israel. Avusese la început „priveliştea minunată“ a rugului. Apoi, prin credinţă, „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut“ (Evrei 11.27). Cu un ochi care „nu se întunecase“ (v. 7), omul lui Dumnezeu, sfârşindu-şi cursa, contemplă admirabila panoramă a ţării lui Emanuel.Urmează apoi momentul când, potrivit cuvintelor sale din Psalmul 90.3, la porunca lui Dumnezeu, omul se întoarce în ţărână. Dar Domnul îl onorează pe slujitorul Lui drag, ocupându-Se El Însuşi de înmormântarea sa(v. 6). De atunci, Moise face parte dintre martorii credinţei care aşteaptă gloria promisă, bucurându-se deja în totul de prezenţa Celui care este răsplata desăvârşită (Matei 17.3). Ce este pierderea ţării faţă de acest câştig?Fie ca, la sfârşitul acestei părţi a Bibliei, cuprinzând cele cinci cărţi ale lui Moise (sau Pentateucul), fiecare dintre noi să fi avansat în cunoştinţa Domnului! „Moise ... a scris despre Mine“, le va spune Domnul Isus iudeilor (Ioan 5.46). Pe cine Altcineva decât pe El Însuşi L-am descoperit noi traversând atâtea umbre şi imagini în această bogată porţiune a Cuvântului lui Dumnezeu?