„Despre Levi a zis: „Tumim şi Urim (lumini şi desăvârşiri) au fost încredinţaţi bărbatului sfânt, pe care l-ai ispitit la Masa şi cu care Te-ai certat la apele din Meriba”. Levi o zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut! Şi despre fraţii lui, „Nu vă cunosc! Iar de copii n-a vrut sa mai ştie. Căci ei păzesc Cuvântul Tău şi ţin legământul Tău” (versetele 8-9).
Simeon e lăsat la o parte, deşi în Geneza 49 pare atât de strâns legat de Levi. Acolo citim: „Simeon şi Levi sunt fraţi, săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie. Na vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci în mânia lor au omorât oameni şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fia mânia lor, pentru că a fost prea turbată. Ii voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel”.
Aici găsim iarăşi deosebirea dintre Geneza 49 şi Deuteronom 35. În Geneza 49 vedem firea cu lucrările ei, în Deut. 33 harul şi roadele lui. Iacov priveşte pe Simeon şi pe Levi ca fiind de aceiaşi fire, deci legaţi în această privinţă. Amândoi dau la iveală patimile şi căile firii pământeşti şi de aceea amândoi deopotrivă sunt vrednici de blestemat. Dar pe urmă vedem biruinţele minunate ale unui har nemărginit. Harul I-a făcut în stare să-şi încingă sabia, să lovească în viţelul de aur şi să lupte pentru slava lai Dumnezeu. „S-a aşezat la uşa taberei, şi a zis: „Cine este pentru Domnul, să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa”. Copiii lut Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis:.Predaţi-va azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi” (Exod 32:26-29).
Unde era Simeon atunci? A fost împreună cu Levi în zilele încăpăţânării, mâniei şi răutăţii. De ce nu şi în zilele de hotărâre pentru Dumnezeu? Era gata să meargă împreună cu fratele său când era vorba să răzbune o ruşine adusă familiei lor. De ce nu s-a arătat însă şi când cinstea lui Dumnezeu a fost atinsă de purtarea închinătoare la idoli a adunării întregi? No era el tot atât de răspunzător şi pentru adunare? De bună seamă că da, dar numai Levi a răspuns şi de aceea a primit binecuvântarea. El a stat de partea lui Dumnezeu într-o zi întunecată şi rea şi de aceea i s-a dat ca cinste preoţia, cea mai înaltă vrednicie care-i putea fi data. Simeon n-a răspuns la chemare şi de aceea a pierdut binecuvântarea (Cât priveşte alte amănunte asupra seminţiei lui Levi şi a istoriei iui, îndreptam pe cititor la „Gânduri asupra Exodului”, cap. 32 şi la „Gânduri asupra Numerilor”, cap. 3, 4 şi 8.). Este vreo greutate aici? Deloc. Dumnezeu este mai pe sus de orice. El face ce-i place şi nu dă socoteală nimănui. Daca întreabă cineva: „De ce e lăsat la o parte Simeon în Deuteronom 33? Răspunsul e: „Omule, cine eşti tu să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?” În Simeon vedem faptele firii vechi osândite; în Levi, vedem roadele harului răsplătite. În amândouă vedem adevărul lui Dumnezeu şi Numele Lui proslăvit. Aşa a fost, este şi va fi totdeauna. Omul este răspunzător; Dumnezeu este atotstăpânitor.