„Iată ce a zis despre Iuda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda şi adu-l la poporul lui. Puternice să-i fie mâinile şi să-i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui” (verset 7). Iuda este linia împărătească. Domnul nostru a ieşit din Iuda”. Aici ni se arată în chip minunat, cum harul dumnezeiesc se ridică în măreţia lui deasupra păcatului omului şi deasupra împrejurărilor, care dau la iveală cea mai mare slăbiciune omenească. Cine altul, decât Duhul Sfânt, ar fi putut să scrie astfel de cuvinte! Cât de limpede arată ele că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. Ce mână omenească ar fi trecut în spiţa neamului Domnului şi Mântuitorului nostru pe Tamar? Pecetea dumnezeiască e pusă pe versetul 3 din Matei 1, după cum e pusă pe orice zicere a cărţii sfinte, de la început până la sfârşit.

„ludo, fu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaica; cine-l va scula? Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Silo, şi de El vor asculta popoarele. El îşi leagă măgarul de vită, şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sângele strugurilor. Are ochii roşi de vin, şi dinţii albi de lapte” (Geneza 49:8-12).

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi sa-i rupă peceţile?”

Şi nu se găsea nimeni nici în cer, aici pe pământ, nici supt pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. Şi ia mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în toi pământul” (Apocalipsa 5: 1-6).

Seminţia lui Iuda e înălţată foarte uimit. Cu adevărat, e o cinste mare sa faci parte din seminţia, din care a ieşit Domnul nostru, şi totuşi ştim, din chiar gura Domnului, că e mult mai bine şi mai binecuvântat să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l păzim. Facerea voii lui Dumnezeu şi ţinerea poruncilor Lui în inimă, ne apropie mai mult de Cristos decât înrudirea de sânge cu El (Mat. 12:46-50),