„Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu a binecuvântat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui” (verset 1). Faptul că vorbele de la urmă ale legiuitorului sunt pline de binecuvântare, e plin de mângâiere. Ne-am oprit la feluritele lui cuvântări, la cuvintele acelea adânc mişcătoare, pe care le-a rostit către adunarea lui Israel în şesurile Moabului. Am cercetat cântarea lui cu cuprins amestecat, plină de har şi stăpânire morală a lui Dumnezeu. Dar acum suntem chemaţi sa ascultăm cuvinte scumpe de binecuvântare, care, fiind pline de mângâiere plăcută, izvorăsc, ca sa zicem aşa, de-a dreptul din inima Dumnezeului lui Israel, arată gândurile Lui de iubire pentru poporul Său şi ne îngăduie o privire în viitorul minunat al poporului Israel.

E o deosebire mare între aceste cuvinte de la urmă ale lui Moise şi între binecuvântările patriarhului Iacov din Geneza 49. Iacov ne dă istoria faptelor fiilor săi, dintre care unele sunt foarte triste şi umilitoare. Moise însă ne arată lucrările harului dumnezeiesc, fie în popor sau faţă de poporul Său. Faptele rele ale lui Ruben, Simeon şi Levi sunt istorisite de Iacov, dar sunt lăsate la o parte de Moise. Este oare aceasta o nepotrivire? Nu. ci este potrivire dumnezeiască. Iacov îşi priveşte fiii în istoria lor personala, Moise în legământul lor cu Dumnezeu. Iacov vorbeşte de slăbiciuni omeneşti şi de păcat, Moise despre credincioşie, bunătate şi iubire dumnezeiasca. Iacov ne împărtăşeşte fapte omeneşti şi judecata asupra lor, Moise ne dezvăluie planuri dumnezeieşti şi binecuvântarea ce curge din ele. Laudă şi mulţumire fie aduse Dumnezeului nostru! Planurile Lui, binecuvântările Lui şi slava Lui sunt cu mult mai presus de toate greşelile, păcatele şi prostiile omeneşti. El va împlini în cele din urmă toate, potrivit gândurilor Lui şi anume pentru veşnicie. Atunci va fi binecuvântat pe deplin Israel şi neamurile şi se şi vor veseli împreună de bunătatea lui Dumnezeu şi vor vesti lauda Lui de la mare la mare, de la ţărm la ţărm şi de la râul cel mare până la marginile pământului.