În versetele 29-33 găsim o chemare mişcătoare către inima şi cugetul poporului: „Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar fugării unul singur o mie din ei şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul? Căci Stânca lor nu este ca stânca noastră, vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă!”. Nu este decât o Stâncă, cu care nu se poate asemăna alta. Nu mai poate fi alta. Ci viţa lor este din sadul So-domei şi din ţinutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviţi, bobitele lor sunt amare! Vinul lor este venin de şerpi, este otravă cumplita de aspidă”.
Ce zugrăvire grozavă a stării morale a unui popor, scrisă de o mână meşteră! Ea este icoana stării adevărate a tuturor acelora, care n-au stânca lui Israel ca a lor. Dar va veni o zi de răzbunare. Ea a fost oprită până astăzi, din pricina îndurării îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu, dar va veni fot aşa de sigur, pe cât de sigur e că stă un Dumnezeu pe scaunul de domnie din cer. În ziua aceia vor da socoteală de purtarea lor toate neamurile, care s-au purtat cu Israel cu mândrie şi dispreţ; ele se vor înfăţişa înaintea scaunului de judecată al Fiului omului, vor auzi osânda Lui dreaptă şi vor suferi mânia Lui necruţătoare.