Mişcătoare sunt şi cuvintele, pe care le citim în versetele următoare: „Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta, învaţă pe copiii lui Israel s-o cânte, punele-o în gură şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. Căci voi duce pe poporul acesta în [ara pe care am jurat părinţilor lui ca i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngraşă; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu. Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-I fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da” (versetele 19-21). În loc ca ei, copiii lui Israel, să fie în fata tuturor neamurilor o mărturie pentru Dumnezeu, cântarea lui Moise a fost o mărturie împotriva lor. Ei erau Chemaţi să fie martorii Lui şi să vestească Numele şi lauda Lui în ţara, în care voia să-i ducă Dumnezeu, în credincioşia şi harul Său nemărginit. Dar vai! Au greşit cu desăvârşire în privinţa aceasta şi de aceea a fost nevoie să se scrie, cu prilejul acestui fapt umilitor, o cântare, care, pe deoparte scotea la iveală slava lui Dumnezeu, iar pe de alta zugrăvea greşelile lui Israel săvârşite pe fiecare treaptă a istoriei lor.