În sfârşit Moise se îndreaptă deosebit de mişcător către inima şi cugetul poporului.
„Iată îţi pun azi înainte viata şi binele, moartea şi răul”. Aşa e totdeauna sub stăpânirea lui Dumnezeu. Aceste doua lucruri sunt nedespărţite. Scris este că Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume va da viata veşnica celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea, nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh gâlceava, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc, care face râul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului” (Rom. 2:6-11).
Apostolul nu vorbeşte aici de puterea de a împlini aceste lucruri, ci arată numai faptul, bun pentru toate vremurile şi toate economiile, fie că e vorba de stăpânirea morală a lui Dumnezeu, de lege sau de creştinism, anume ca Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele sale”. Lucrul acesta este vrednic de luat în seamă. Poate că s-ar pune întrebarea: „Nu sunt oare creştinii sub har?” Da, slavă Domnului! Dar aceasta nu slăbeşte câtuşi de puţin adevărul arătat mai sus al stăpânirii morale a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, prin aceasta el este întărit şi mai mult. S-ar mai pune apoi întrebarea: „Poate oare un om neîntors la Dumnezeu să facă ceva bun?” Răspundem: „întrebarea aceasta n-are a face cu locul de mai sus. Oricine este învăţat de Dumnezeu are încredinţarea, că în lumea aceasta nu se face nimic „bun” fără harul lui Dumnezeu, şi că omul lăsat pe seama sa face totdeauna numai răul. Dar aceasta nu atinge adevărul despre care vorbim, anume că viaţa şi binele, moartea şi răul sunt strâns legate între ele. »Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să ie binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit sa te închini înaintea altor dumnezei şi să U slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. Iau astăzi cerul şi pământul martori împotriva voastre ca ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa te, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-se de El; căci de aceasta atârnă viaţa (a şi lungimea zilelor taie, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov” (versetele 15-20).
Nimic mei puternic decât cele din urmă îndemnuri ale lui Moise căire adunarea lui Israel, îndemnuri care se potrivesc pe deplin cu felul Deuteronomului, căci această certe are ca semn deosebit îndemnurile cele mai pătrunzătoare, care au atins vreodată o ureche muritoare. În cărţile dinainte nu găsim astfel de îndemnuri mişcătoare. Fiecare certe are, cum am mai spus, un loc deosebit şi rostul ş! felul ei anumit. Deuteronomul se deosebeşte de la început până la sfârşit prin îndemnuri puternice la o ascultare de bunăvoie, temeinică şi predată Domnului, întemeiata pe o legătură cu Dumnezeu cunoscută şi pe binecuvântări gustate.