C. Restaurarea survenită în urma revenirii la legământ (cap. 30)

Capitolul 30 anticipează faptul că israeliţii aveau să încalce legământul şi să fie, în consecinţă, exilaţi. Şi chiar aşa s-a întâmplat! Dar chiar şi atunci, Dumnezeu avea să se îndure de ei şi să-i refacă, dacă se vor întoarce la El cu pocăinţă. El îi va readuce în ţară. Pe lângă această refacere fizică, va fi şi o renaştere spirituală.

(„Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima" - v. 6). Atunci oamenii se vor bucura de binecuvântările ascultării, în timp ce duşmanii lor vor fi blestemaţi. Planurile Celui Atotputernic nu vor da greş, chiar dacă subiecţii pe care-i vizează aceste planuri dau greş. Dumnezeu îşi va împlini cuvântul făgăduit patriarhilor, dându-le descendenţilor acestora ţara în stăpânire veşnică. După exil, despre care Domnul ştia că se va întâmpla cu certitudine, El îi va restaura şi-i va schimba. Aşa procedează dragostea necondiţionată a marelui Iubitor al sufletelor noastre! Versetul 6 atinge tangenţial tema ce va fi dezvoltată cu sute de ani mai târziu de profeţi: Noul Legământ (Ier. 32:39; Ez. 36:24). Acest legământ, deşi a fost revelat în VT, nu a fost ratificat decât după moartea lui Cristos, pentru că Noul Legământ a fost pecetluit cu sângele Lui (Luca 22:20)