Răni mari şi îndelungate, precum şi boli de tot felul aveau să reducă simţitor populaţia Israelului. Supravieţuitorii aveau să fie împrăştiaţi pe tot pământul, unde ei aveau să trăiască cu teama permanentă că vor fi persecutaţi. Ba chiar Dumnezeu îi va duce înapoi în Egipt pe copiii Lui, pe corăbii. Din scrierile lui Josephus rezultă că profeţia revenirii lui Israel în Egipt s-a împlinit parţial în vremea lui Titus, când evreii au fost transportaţi acolo la bordul unor corăbii şi vânduţi ca sclavi. Dar prin termenul „Egipt" din acest pasaj se poate înţelege ideea de servitute în general. Dumnezeu îl izbăvise, în trecut, pe Israel din robia fizică, literală a Egiptului, dar dacă această naţiune a Sa refuza să-L iubească şi să recunoască dreptul Său suveran de a avea parte de ascultarea ei, dacă refuza să-şi păstreze curăţia de soţie a Sa, dacă nu mai ţinea cu orice preţ să fie comoara Lui aleasă, preferând, în schimb, să fie ca alte popoare, atunci avea să fie vândută din nou în sclavie.
„De la cel căruia i s-a dat mult, mult i se va cere" (Luca 12:48). Israel fusese copleşit cu privilegii peste privilegii, mai presus de toate celelalte naţiuni. Prin urmare, cu atât mai mare a fost responsabilitatea ei şi, în consecinţă, şi severitatea pedepsei, în cazul neascultării.
Meditând asupra acestor blesteme rămânem uimiţi de acest potop al revărsării mâniei lui Iehova. Nu se fac nici un fel de menajamente, imaginaţia nu este cruţată, nerefuzându-i-se nici un detaliu. Moise zugrăveşte acest cutremurător tablou cu trăsături energice de penel, de un realism izbitor. Asta pentru că naţiunea Israel trebuia să ia cunoştinţă fără echivoc de urmările pe care le va avea neascultarea, pentru ca ea să se deprindă să se teamă de acest Nume slăvit şi înfricoşător: DOMNUL DUMNEZEUL TĂU.