Să mai aruncăm o privire asupra punctului al treilea din acest minunat capitol
Aici avem sfinţenie personală, sfinţenie practică şi despărţire deplină de tot ce nu se potrivea cu starea sfântă şi legătura în care se găsea Israel prin harul nemărginit şi prin mila lui Dumnezeu. Întristarea, necurăţenia Şi faptele moarte nu trebuiau să se găsească printre ei. Nici noi n-avem nici loc, nici vreme pentru astfel de lucruri. Ele nu fac parte din tărâmul binecuvântat, în care avem cinstea să trăim. Noi avem de făcut trei lucruri: „să aducem lui Dumnezeu jertfa de lauda, să facem bine în mijlocul unei lumi sărace şi să ne ţinem neîntinaţi de ea” (Iacov 1:24).
Fie deci că ne vorbeşte Moise în Deuteronom 26, sau Pavel în Evrei 13, sau Iacov în epistola lui sănătoasă şi practică, este acelaşi Duh, care ne vorbeşte şi sunt totdeauna aceleaşi datorii, pe care trebuie să le învăţăm, datorii nepreţuite şi foarte însemnate, mai ales în zilele noastre, în care învăţătura harului se înţelege atât de mult cu mintea şi se leagă cu tot felul de lucruri ale lumii şi ale iubirii de sine.
Cu adevărat ne trebuie o lucrare mai puternică şi mai practică. Slujbei noastre îi lipseşte de multe ori partea proorocească şi păstorire de suflete. Prin parte proorocească înţelegem acel fel de a vorbi, care atinge cugetul şi-l aduce în faţa lui Dumnezeu. Mai ales de această slujbă avem nevoie înainte de orice. Slujba dintre noi se îndreaptă prea mult spre minte şi prea puţin către inimă şi către cuget. învăţătorul vorbeşte minţii, proorocul cugetului (Unii cred că numai acela este prooroc, care spune lucruri ce au să se întâmple în viitor; dar o astfel de mărginire a înţelesului acestui cuvânt este greşită. 1 Corinteni 14:28-32 dă cuvintelor „prooroc” şi „prooroci” un înţeles cu mult mai larg. Învăţătorul şi proorocul sunt foarte strâns şi foarte frumos legaţi între ei. Cel dintâi desfăşură adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, cel de al doilea le îndreaptă spre cuget. Şi mai putem să adăogăm că păstorul cercetează să vadă întrucât slujba amândurora a înrâurit asupra vieţii şi inimii fiecărui credincios în parte. De bună-seamă că privim lucrurile îndeobşte, deoarece se poate întâmpla ca toate aceste trei părţi să fie unite în slujba aceluiaşi om. Cu toate acestea ele sunt deosebite între ele. Acolo însă, unde lipseşte darul de prooroc şi de păstor, învăţătorii ar trebui sa caute cu tot dinadinsul spre Domnul şi să-i ceară putere ca să poată atinge cugetul şi inima credincioşilor. Lăudat fie Domnul, că El are pentru slujitorii Săi toate darurile trebuitoare, toată puterea şi tot harul! Tot ce ne trebuie este să aşteptăm, cu toată inima, de la El ce ne trebuie. El ne va da harul trebuitor şi însuşirea trebuitoare oricărei slujbe, pentru care am fi chemaţi în Biserica sau adunarea Lui.