Invitaţia din Evrei 13.15, de a aduce necontenit jertfe de laudă lui Dumnezeu, este urmată imediat de îndemnul: „Nu uitaţi de binefacere şi de dărnicie“. Şi aici găsim subiectul darurilor, tratat imediat după aducerea înaintea Domnului a primelor roade (v. 1-11). Zeciuielile făceau parte din închinarea lui Israel, iar v. 11 ne explică motivul: trebuia ca şi levitul şi străinul să se poată bucura împreună cu israelitul. În acelaşi fel suntem şi noi invitaţi să împărtăşim binele nostru cu alţii, nu pentru a obţine din aceasta recunoştinţă sau consideraţie, ci pentru ca acela căruia îi dăruim să-I mulţumească Domnului împreună cu noi pentru lucrurile bune de care ne bucurăm împreună (2 Corinteni 9.12). În cer, binefacerea nu va mai fi necesară, toate nevoile fiind evident dispărute. Dar pe pământ, Duhul lui Dumnezeu leagă această slujire cu lauda, pentru a ne da ocazia să probăm dragostea noastră pentru Domnul şi în alt fel decât prin cuvinte. Şi să nu uităm mişcătorul motiv care ar trebui să ne fie suficient: „astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu“ (Evrei 13.16)!Un singur lucru îl înălţa pe Israel „în laudă şi în faimă şi în onoare“ „mai presus de toate naţiunile“, şi anume, ascultarea de poruncile Dumnezeului său (v. 18, 19).