Domnul Isus, adevăratul Moise, doreşte să ne amintim de pustiu nu numai ca de un loc unde am făcut multe greşeli (1.32-46), ci ca de un loc care evocă bunătatea Sa inepuizabilă şi îndelunga Lui răbdare în tot timpul călătoriei. „Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ţi-a lipsit nimic“ a spus Moise poporului (v. 7). „Aţi dus voi lipsă de ceva?“ – îi va întreba Isus pe ucenici înainte de a-i părăsi – „Şi ei au spus: «De nimic»“ (Luca 22.35). Astfel, prezenţa Domnului cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28.20), este pentru noi garanţia că El cunoaşte nevoile noastre şi că le va satisface prin resursele Sale nelimitate. „El a cunoscut mersul tău prin acest mare pustiu; în aceşti patruzeci de ani ...“ (v. 7). Domnul măsoară lungimea căii în pustiu, precum şi timpul necesar pentru a o străbate. Şi ceea ce dă El este pe măsura necesităţilor.Sosise momentul să se audă vocea divină: „Destul aţi ocolit muntele acesta“ (v.3).Fraţii mei creştini, în curând vom auzi chemarea din cer care va pune capăt călătoriei noastre: binecunoscuta voce a Domnului Isus chemându-ne să-L întâmpinăm „în văzduh“. Ce perspectivă minunată!