În versetele acestea avem zugrăvirea amănunţită vina omului, pentru care se luaseră acele masuri dumnezeieşti. Dacă nu răspundea acestei zugrăviri, locul de scăpare nu era pentru el. Altfel însă putea să fie încredinţat că un Dumnezeu bogat în îndurare s-a gândit la el şi i-a pregătit un loc de scăpare, aşa de sigur cum numai mâna lui Dumnezeu îl poate pregăti. Ajuns între zidurile acelui loc de scăpare, putea să răsufle slobod şi să se bucure de o odihnă netulburată. Sabia de răzbunare nu-l putea ajunge acolo. Nici un păr din capul lui nu avea voie să fie atins. Era la adăpost. Nu avea să tragă nădejde că va fi săpat, ci era sigur de scăpare. Era în cetate şi atât era de ajuns, înainte de a ajunge acolo, va fi avut lupte grele în suflet, multe îndoieli şi temeri. Fugea doar ca să-şi scape viaţa. Dar de îndată ce trecuse porţile apărătoare, era sigur şi se ştia scăpat. Nu ne-am putea închipui pe ucigaşul fără voie oprindu-se pe drum şi culegând flori. „Flori! ar fi zis el, asta-mi trebuie acum, să culeg flori? Viaţa îmi e în joc. Fug să-mi scap viaţa. Ce s-ar întâmpla dacă ar veni răzbunătorul sângelui şi m-ar găsi culegând flori? Nu, nu; cetatea este ţinta mea acum. Nimic nu mă poate opri în loc. Vreau să scap”. Dar odată în cetate, era scăpat, şi ştia ca e scăpat. Prin ce? Prin simţirile sale? Prin încercările sale? Nu, ci numai prin Cuvântul tui Dumnezeu. Fără îndoială că avea simţiri şi încercări şi acestea erau şi mai scumpe pentru el, în urma luptelor prin care trecuse. Dar nu ele alcătuiau temelia odihnei şi păcii lui. Se ştia sigur din pricina Cuvântului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îl izbăvise şi Cuvântul lui Dumnezeu îi dădea siguranţa deplină.
Nu cred că un ucigaş fără voie ar fi vorbit în lăuntrul zidurilor cetăţii de scăpare, cum vorbesc astăzi mulţi credincioşi cu privire la siguranţa mântuirii lor. El nici nu s-ar fi gândit să pună la îndoiala siguranţa izbăvirii Sale. Dacă l-ar fi întrebat cineva: Eşti sigur de izbăvirea ta? El ar fi întrebat la rându-i cu mirare: Sigur? Dar s-ar putea oare altfel? Nu mă găsesc eu în cetatea de scăpare? Nu şi a dat oare. Domnul, Dumnezeul nostru, Cuvântul Său chezăşie, pentru ca „oricine va fugi acolo, să-şi scape viaţa?” Da, slavă Domnului, sunt pe deplin sigur. Pot să stau în linişte deplină pe acest loc binecuvântat şi să laud pe Dumnezeul nostru pentru bunătatea mare, cu care mi-a pregătit un loc de scăpare”.
Poate oare şi cititorul să vorbească la fel cu privire la siguranţa lui în Cristos? Este el scăpat, şi ştie el acest lucru? Dacă nu, Duhul Domnului să trezească în inima lui cu putere vie împrejurarea cu ucigaşul fără voie între zidurile cetăţii de scăpare. Dea Domnul ca el să cunoască mângâierea tare, care este partea sigura şi hotărâtă de Dumnezeu a acelora, care au apucat „nădejdea care le era pusă înainte” (Evrei 6:18).
Cercetând însă mai departe capitolul nostru, găsim că nu-i vorba numai de siguranţa ucigaşului fără voie când se pomeneşte despre cetăţile de scăpare, ci se avea în vedere şi slava lui Dumnezeu, curăţenia ţării şi cinstea stăpânirii Sale morale. Dacă lucrurile acestea ar fi fost atinse, şi siguranţa ar fi stat în cumpănă. Acest adevăr însemnat se întâlneşte în tot cursul istoriei stăpânirii morale a lui Dumnezeu în legătură cu omul. Binecuvântarea omului şi slava lui Dumnezeu sunt strâns legate între ele şi amândouă sunt aşezate pe aceeaşi temelie: pe Cristos şi pe lucrarea scumpa a Lui.