Din versetele de la urmă ale capitolului nostru vedem cum urăşte Dumnezeu pe martorii mincinoşi. Deşi nu suntem sub lege, totuşi, lucrul acesta ne arată cât de urât este în faţa lui Dumnezeu şi astăzi un martor mincinos. Ba, cu cât pătrundem mai adânc în harul, în care stăm, cu atât ne vom feri mai mult de mărturia mincinoasă, de ocară şi de vorbă rea.

Am mai vorbit despre aceasta. Putem vedea ce însemnat este acest adevăr din faptul că nu numai Moise stăruieşte asupra lui mereu, ci şi Domnul Isus şi Duhul Sfânt prin apostolul Pavel. Un martor nu-i de ajuns: trebuie doi sau trei. Noi, în înţelepciunea noastră, ne-am putea închipui că un martor vrednic de încredere e de ajuns. Dar să nu uităm că Dumnezeu e mai înţelept decât noi, şi ca datoria şi scăparea noastră este să ne ţinem în totul de Cuvântul Lui care nu poate greşi.