În versetele de la urmă ale capitolului 16 se spune lui Israel să se ferească să împrumute obiceiurile religioase ale popoarelor Canaanului. „Să nu-ţi aşezi nici un idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului, Dumnezeului tău. Să nu ridici nici stâlpi idoleşti care sunt urâţi de Domnul, Dumnezeul tău”. Ei trebuiau să se ferească de orice i-ar fi putut depărta de un Dumnezeu viu şi adevărat şi de orice i-ar fi pus în legătură cu nelegiuirea întunecată şi urâtă a neamurilor. Altarul Domnului trebuia bine despărţit locurile umbrite, în care erau cinstiţi dumnezeii mincinoşi şi unde se întâmplau lucruri, care nu se pot numi. E bine sa ştie cititorul, că Duhul Sfânt foloseşte în Noul Testament pentru însemnarea altarului un cuvânt, care nu se întrebuinţa când era vorba de altarele păgâne şi care era necunoscut scriitorilor lumeşti. Cuvântul întrebuinţat pentru altarul păgân este vomen, cel pentru altarul lui Dumnezeu este tysiasterion. Cel dintâi se întâlneşte numai o dată (Fapte 17:23), al doilea de douăzeci şi trei de ori. Închinarea în faţa singurului Dumnezeu adevărat e apărată şi ferită în chip atât de gelos de atingerea necurată cu nelegiuirea păgână. Duhul Sfânt nu întrebuinţează cuvântul păgân privitor la altarul Dumnezeului celui viu şi adevărat, deşi era mai scurt şi mai cunoscut.