Cuvintele acestea ne dau o învăţătură dublă, întâi vedem că dreptatea şi adevărul nepărtinitor este totdeauna semnul deosebit al stăpânirii lui Dumnezeu. Orice pricină este judecată aşa cum se cuvine şi, pe temeiul faptelor, în legătură cu ea. Pe de altă parte însă, vedem ce preţ are judecata omului, lăsat singur. Nu mai poţi avea încredere în el nici măcar o clipă. Căci omul e în stare să schimbe dreptul, să primească daruri sau să se uite la faţa omului, altfel n-ar fi fost nevoie să se dea îndemnul să se ferească de aşa ceva. Dacă Dumnezeu porunceşte omului să nu fure, înseamnă că pornirea aceasta se găseşte în firea omenească.

Deci stăpânirea omenească şi judecata omenească sunt în primejdie să facă cele mal mari greşeli, pentru că atât stăpânitorii, cât şi judecătorii din pofta de câştig sau din altă pricină, fie să părtinească pe un om rău, fiindcă e bogat, şi să osândească pe un nevinovat, fiindcă e sărac dacă nu se găsesc sub înrâurirea dea dreptul a temeiurilor dumnezeieşti, ci rămân singuri.

E de prisos sa aducem ca dovezi pentru cele spuse, pe Pilat, Irod sau Felix. Locul arătat ne spune îndeajuns, ce este omul, chiar când e îmbrăcat cu putere de stăpânire şi când stă pe scaunul de domnie sau pe scaunul de judecată.

Poate unora li se va părea prea de tot felul acesta de vorbire. Dar n-au decât să-şi aducă aminte de faptul, că inima omenească este locul de încolţire al tuturor păcatelor, izvorul tuturor nemerniciilor şi răutăţilor urâte, care s-au făptuit vreodată pe pământ. Dovada puternică ne-o dau poruncile şi opririle scrise pe foile Cuvântului lui Dumnezeu. Dar ar putea spune cineva: „Ce avem noi a face cu multe din legile şi aşezămintele din timpul lui Moise? De ce se găsesc astfel de lucruri în Biblie? Pot ele să fie insuflate de Dumnezeu”? Da, sunt insuflate şi sunt scrise în Biblie, pentru ca, privind în ele ca într-o oglindă dumnezeiască, să vedem din ce suntem făcuţi şi ce suntem în stare să facem. E bun şi folositor, că găsim în unele locuri ale cărţii noastre arătându-se, că firea omenească, (deci şi noi) e în stare să facă lucruri, care ne coboară mai prejos de vite. Ce bine ar fi pentru aceia, care trăiesc în mulţumire de sine şi bunătate închipuită, să înveţe această lecţie umilitoare

Pe de altă parte, cât de înalte şi frumoase erau sfaturile date lui Israel! Ei nu trebuiau să schimbe dreptul, ci să-l lase să-şi urmeze cursul, fără să se uite la om. Omul sărac, îmbrăcat în haine proaste, avea să primească aceeaşi dreptate ca şi bogatul, în haina lui strălucitoare. Hotărârea judecătorului n-avea să fie înrâurită de părtinire şi nici haina lui n-avea să fie întinată cu pata ruşinoasă a mituirii.

O, ce va fi, când această făptură apăsată care suspină, va fi stăpânită de legile dreptăţii dumnezeieşti, când „Împăratul va împăraţi cu dreptate şi voivozii vor cârmui cu nepărtinire” (Isaia 32:1). Atunci nu va fi nici mituire, nici părtinire, nici schimbarea dreptului. „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului! Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare, a dreptăţii Tale. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor. Aşa ca se vor teme de Tine, cât va fi soarele, şi cât se va arăta luna, din neam în neam, va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor Unge ţărâna. Împărăţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri. Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji. Căci el va izbăvi pe săracul care striga, şi pe nenorocitul, care n-are ajutor. Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit, şi va scăpa viaţa săracilor; îi va izbăvi de apăsare şi de silă, şi sângele lor va fi scump înaintea lui. Ei vor trai, şi-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el, şi-l vor binecuvânta în fiecare zi. Va fi belşug de grâne în tară, până în vârful munţilor, şi spicele lor se vor clatină ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţinea numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat sa fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin! Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai” (Psalmul 72).

Inimile noastre aşteaptă cu dor acea vreme minunata, când pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, cum acoperă apele fundul mării, când Domnul Isus va primi puterea şi stăpânirea Sa mare şi când biserica din ceruri îşi va răsfrânge pe pământ slava ei, când cele douăsprezece seminţii se vor odihni în tara lor, fiecare la umbra viei şi a smochinului său, şi când toate neamurile vor fi fericite sub toiagul de pace şi binecuvântare al Fiului lui David. Va mai trece puţin şi toate se vor împlini potrivit hotărârilor veşnice şi făgăduinţelor neschimbate ale lui Dumnezeu. Până atunci, dragă cititorule creştin, sa rugăm pe Domnul să ne ajute, ca să trăim în mijlocul unei lumi nelegiuite, aşteptând cu credinţă şi fără curmare acea vreme binecuvântată, ca nişte străini şi călători, care n-avem partea noastră de moştenire aici pe pământ, ci strigăm: „Vino, Doamne, Isuse!”