În versetele 16 şi 17, e vorba de împrejurarea când robul vrea mai bine să rămână la stăpânul său: „Dacă însă robul tău îţi va zice: „Nu vreau să ies de la tine”, pentru că te iubeşte pe tine şi casa ta şi se simte bine la tine, atunci să iei o sulă şi să-i găureşti urechea de uşă, şi să-ţi fie rob pentru totdeauna. Tot aşa să faci şi cu roaba ta” (Deuteronom 15:16-17).

Locul acesta se deosebeşte mult de Exod 21:1-6. În Exod precumpăneşte gândul de icoane pre-închipuitoare, iar în Deuteronom se vede mai mult cel moral. Iată pentru ce aici nu pomeneşte nimic de femeia şi copiii robului, deoarece faptul acesta n-ar avea nici un rost aici, pe când în Exod pomenirea lor înalţă frumuseţea şi desăvârşirea icoanei pre-închipuitoare. Aceasta este încă o dovadă, că Deuteronomul este mai mult decât o repetare a celorlalte cărţi.

Aici avem aşadar latura morală a acestei îndrumări. Robul îşi iubeşte stăpânul şi se simte fericit lângă el. De aceea alege o robie pe viaţa în locul unei slobozenii care l-ar despărţi de stăpânul său iubit, şi vrea mai bine să poarte pentru totdeauna semnul robiei, decât să se bucure de binecuvântările slobozeniei, departe de stăpânul său. O astfel de legătură frumoasă între stăpân şi rob aruncă o bună lumină asupra amândurora. E totdeauna au semn bun şi pentru sluga şi pentru stăpân când sluga stă multă vreme la acelaşi stăpân. Schimbarea prea deasă, de obicei, e un semn că ceva e rău, fie la unul fie la celălalt. Fără îndoială că sunt şi abateri. Şi apoi trebuie să vedem dacă stăpânul îşi schimbă mereu slugile sau dacă slugile îşi schimbă mereu stăpânii. În împrejurarea dintâi, e un semn cam rău pentru stăpân; în al doilea, pentru slugă. Aceia dintre noi, care sunt stăpâni, ar trebui să se întrebe, întrucât au în vedere binele şi fericirea slugilor lor. N-ar trebui să uite niciodată să se gândească la ceva mai mult decât la lucrul pe care pot să-l facă slugile. Chiar după vorba obişnuită: „să trăieşti şi să laşi să trăiască” sunt datori sa fie de folos slugilor lor şi să aibă grijă, ca aceştia să-şi dea seama, că nu caută numai slujba lor, ci şi iubirea inimii lor. Să facem pe slugi să se simtă bine şi fericiţi, să simtă că sunt „acasă” sub acoperişul nostru. Într-un loc, cineva a întrebat odată pe stăpânul unei case mari: „câte inimi ai în slujba d-tale?” El a dat din cap şi a mărturisit cât de puţină inimă este în legăturile dintre stăpân şi slugă. De aici zicerea fără inimă pe care o întâlnim aşa de des, „câte mâini ai la lucru?”

Dar un stăpân creştin este chemat să fie mult mai sus. El are cinstea să fie ca Cristos, Domnul Său. Amintirea neîncetată a acestui lucru va îndruma întreg felul lui de a se purta cu slugile şi-l va îmboldi, sa trăiască în toate amănuntele vieţii ca Stăpânul Său Cristos.

Acelaşi lucru se poate spune şi pentru sluga creştină cu privire la felul său de a se purta. Ea trebuie să se uite, ca şi stăpânul său, la pilda cea mare a Domnului Isus, care a fost singurul Slujitor desăvârşit, din toţi câţi au trăit vreodată pe pământ. Să meargă pe urmele Lui, să descopere Duhul Lui şi să cerceteze Cuvântul Lui. Nu e fără însemnătate, că Duhul Sfânt, dând îndrumări slugilor le-a dat mai multă luare aminte lor decât tuturor celorlalte legături dintre oameni, la un loc. Cititorul poate vedea acest lucru dintr-o singură privire în epistolele către Efeseni, Coloseni şi Tit. Slujitorul creştin poate să împodobească învăţătura Dumnezeului său Mântuitor, fiindu-i credincios în toate, fără să ascundă nimic şi fără să întoarcă vorba înapoi. El poate sluji Domnului Hristos prin împlinirea lucrurilor celor mai mici din dragoste întocmai ca acela care este chemat să vestească evanghelia mântuirii în faţa unor mulţimi mari.

Când stăpânul şi sluga sunt stăpâniţi între ei de adevăruri cereşti şi vreau amândoi să slujească Domnului lor şi caută să-L slăvească, vor trăi împreună fericiţi. Stăpânul nu va fi aspru, cu toane şi supărăcios; iar sluga nu-şi va căuta folosul său, nu va fi încăpăţânată, şi înfumurată, şi nu-şi va lua nasul la purtare; fiecare, prin împlinirea datoriilor sale va lucra la fericirea celuilalt şi la pacea şi fericirea întregii case. Ce bine ar fi să fie aşa în orice casă creştină!