Ajungem acuma la porunca frumoasa cu privire la robul iudeu. „Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie, să-ţi slujească şase ani; dar în anul al şaptelea, să-i dai drumul de la tine şi să fie slobod. Şi când îi vei da drumul ca să se ducă slobod de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală; să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea, prin binecuvântarea Domnului, Dumnezeului tău”.
Cât de frumos! Dumnezeu nu vroia ca fratele să plece cu mâna goală, căci slobozenia şi sărăcia nu se potrivesc. El nu trebuia să plece numai slobod, ci şi înzestrat cu de toate şi mulţumit pe deplin cu privire la nevoile sale. Lucrul acesta este cu adevărat dumnezeiesc. Nu-i nevoie să întrebăm în ce şcoală se dau astfel de învăţături minunate. Ele poartă pecetea cerului şi răspândesc mirosul plăcut al raiului lui Dumnezeu. Nu s-a purtat oare astfel şi Dumnezeu cu noi? El nu ne-a dat numai viaţa şi slobozenia, ci ne-a dăruit din belşug tot ce ne trebuie pentru vremea de acuma şi pentru veşnicie. El ne-a deschis comorile nemăsurate ale cerului. El nu ne-a dat pe Fiul Său numai ca să ne mântuiască, ci ni L-a dat şi ca un dar, care să ne mulţumească. El ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi fericirea. Tot ce priveşte viaţa de acuma şi cea viitoare ni-i chezăşuit de mâna darnică a Tatălui nostru.
Cât de mişcător este numai felul de vorbire, în care rânduieşte inima lui Dumnezeu purtarea faţă de robul iudeu: „să-i dai daruri din belşug”, să nu-i dai puţin, sau cu neplăcere, ci într-un fel vrednic de Dumnezeu. El vrea ca noi să lucrăm ca El, în mijlocul unei lumi, care a răstignit pe Fiul Său. Şi nu numai că ne-a dat această vrednicie înaltă, dar ne-a înzestrat şi cu o avere împărătească, pentru ca să putem fi la înălţimea acestei vrednicii. El ne-a pus la îndemână izvoarele nesecate ale cerului. Căci totul este al nostru, prin harul Lui nesfârşit.