„Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu“, de care ne vorbeşte Iacov (Iacov 1.27), are două aspecte: „a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume“.Ieri am abordat aspectul personal: a rămâne curat. Astăzi avem înainte celălalt aspect: slujirea dragostei pentru cei necăjiţi şi lipsiţi: orfanul, văduva (v. 29), precum şi levitul, străinul, săracul. „Daţi milostenie“, a spus Domnul Isus, „faceţi-vă pungi care nu se învechesc...“ (Luca 12.33). Fără îndoială că Dumnezeu nu duce lipsă de nimic; El îi poate „sătura cu pâine pe săracii Săi“ (Psalmul 132.15) fără ajutorul nostru. Dacă ne cere să împărţim ceea ce avem nu este pentru că El are nevoie, ci ca să ne înveţe să dăm. El ştie că inimile noastre sunt, prin firea lor, egoiste, preocupate de nevoile proprii şi deloc sensibile la nevoile altora. Iar Lui Îi face plăcere să vadă în ai Săi primele roade ale vieţii divine: iubirea în manifestările ei multiple. Da, inima Lui de Tată se bucură să vadă la copiii Lui o oarecare asemănare cu Fiul Său preaiubit, care din dragoste a făcut totul pentru ei (2 Corinteni 8.9).