Din versetele de la sfârşitul capitolului nostru, vedem însă că norodul nu era gata sa se plece sub mâna stăpânitoare a lui Dumnezeu. Atunci, când pe deplin încredinţaţi de starea de faţă şi puterea lui Dumnezeu, li s-a cerut să se suie, ei au şovăit şi s-au îndoit. Zadarnic le-au spus Iosua şi Caleb cuvinte de îmbărbătare, zadarnic le zugrăveau înaintea ochilor roadele bogate şi bune ale ţării, zadarnic căuta Moise să-i înduplece prin cuvintele cele mai mişcătoare. Ei nu vroiau să se suie. Şi care a fost urmarea? Li s-a întâmplat după necredinţa lor. „Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf”, şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da şi ei o vor stăpâni. Dar voi întoarceţi-vă înapoi şi plecaţi în pustie, în spre Marea Roşie (versetul 39-40).