Capitolul acesta este bogat în adevăruri însemnate. El se poate împărţi în 3 părţi şi fiecare din ele ne cere luarea aminte, învăţăturile lui sunt toarte însemnate.

Aici găsim grija dumnezeiască pentru ivirea unor învăţături greşite sau a unor înrâuriri religioase rele. Ştim cu toţii cât de uşor poate fi rătăcită inima omenească prin ceva care se înfăţişează în chipul unui semn sau a unei minuni, mai ales când stă în legătura ca religia. Lucrul acesta nu s-a întâmplat numai pe vremea lui Israel, ci pretutindeni şi în toate timpurile. Tot ce-i mai presus de fire, tot ce iese din şirul legilor obişnuite ale firii, înrâureşte puternic asupra sufletului omenesc. Dacă s-ar ivi astăzi în popor un prooroc şi şi-ar întări învăţătura prin semne şi minuni, ar dobândi repede o înrâurire şi un nume mare.

Satana a lucrat totdeauna în felul acesta şi va lucra şi mai mult la sfârşitul vremii de faţă, pentru ca să rătăcească pe toţi şi să ducă la pierzare pe aceia, care nu vreau să primească adevărul scump al Evangheliei. „Taina fărădelegii”, care a lucrat în biserica mărturisitoare încă din zilele apostolilor, va ajunge la coacere în persoana „acelui nelegiuit” pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-i va prăpădi cu strălucirea venirii Sale. Arătarea acestui nelegiuit se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile, pe care este în stare să le întrebuinţeze nelegiuirea; şi aceasta spre paguba celor ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit şi n-au iubit adevărul, ca să fie mântuiţi. Din această pricină Dumnezeu va lăsa să lucreze asupra lor înrâuri amăgitoare, care îi vor face să creadă în minciună; pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesaloniceni 2:8-12).

Însuşi Domnul atrage luarea aminte ucenicilor asupra unor astfel de înrâuriri în Matei 24:23-25 „Atunci dacă va spune cineva: „iată Cristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţa, chiar şi pe cei aleşi. Ţineţi minte că v-am spus lucrul acesta mai dinainte”.

Apoi mai citim în Apocalipsa 13:13-14, despre fiara a doua, care se ridică din pământ (marele prooroc mincinos sau anticrist) că făcea semne mari „până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin minunile, pe care i se dăduse sa le facă în fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi care înviase”.

Arătăm aceste trei locuri, ca să vadă cititorul cât de departe poate merge diavolul cu semnele şi minunile, numai ca să abată pe oameni de la adevăr. În acelaşi timp ele cuprind leacul desăvârşit împotrivă puterii amăgitoare a vrăjmaşului.

Inima omenească nu e în stare să se împotrivească înrâuririi semnelor şi minunilor mari. Singurul lucru, care poate întări sufletul şi poate face în stare să se împotrivească acestor amăgiri ale Satanei, este Cuvântul lui Dumnezeu. O inima, care are adevărul dumnezeiesc, are taina care-l apară împotriva oricărei rătăciri, chiar când aceasta se bizuie pe cele mai uimitoare minuni.

De aceia vedem în cel dintâi din locurile pomenite că înşelarea „celui nelegiuit” izbuteşte cu ajutorul semnelor şi minunilor mincinoase, pentru că oamenii „n-au primit şi n-au iubit adevărul, ca să fie mântuiţi”. Numai iubirea de adevăr apără pe cineva, cum am mai spus, împotriva rătăcirii, oricât de plină de încredinţare şi de farmec ar fi ea şi oricât ar fi sprijinită de semne şi minuni. Cele mai înalte însuşiri duhovniceşti şi cea mai întinsă învăţătură nu pot face nimic în faţa vicleniilor Satanei. Cea mai ascuţită minte omenească şi ea cade pradă înşelării şarpelui.

Pe de alta parte însă toată viclenia şi şiretenia, toate semnele şi minunile mincinoase ale Satanei sunt fără putere în faţa unei inimi stăpânite de iubirea de adevăr. Un copil, care cunoaşte şi crede şi iubeşte adevărul, e apărat şi ferit în chip dumnezeiesc de puterea orbitoare şi amăgitoare a celui rău. Oricâţi prooroci mincinoşi s-ar ridica şi orice minuni neauzite ar săvârşi, ca să arate că Biblia nu este Cuvântul insuflat al lui Dumnezeu, sau că Domnul nostru Isus Hristos nu este Dumnezeu mai presus de orice, să tăgăduiască vreun adevăr, n-ar putea face nimic unei inimi călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu, ba chiar dacă ar veni un înger din cer, ca să vestească ceva împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, am avea dreptul dat de Dumnezeu să-i strigăm fără multa vorbă: „Anatema”!

Aceasta este o mare îndurare din partea lui Dumnezeu, căci face pe orice credincios, oricât de slab şi neştiutor ar fi, sigur şi liniştit. Noi nu suntem chemaţi să cercetăm învăţătura greşită sau dovezile aduse în folosul ei, ci doar s-o lepădăm, şi aceasta din pricină că avem în inimile noastre siguranţa şi iubirea adevărului. „Să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare, ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru”.

Acesta era lucrul însemnat pentru Israel şi el este tot atât de însemnat şi pentru noi. Un israelit credincios, care iubea pe Dumnezeu din toată inima, avea totdeauna pentru orice prooroc mincinos sau visător de vise, care s-ar fi ivit, un răspuns scurt. L-ar fi întâmpinat cu vorbele: „Să n-asculţi”. Dacă vrăjmaşul nu este ascultat, nu poate atinge inima. Oile merg pe urma păstorului, „pentru ca ele cunosc glasul lui; nu merg de loc după un străin”, chiar dacă acesta ar face semne şi minuni, „ci fug de el”. De ce? Pentru că sunt în stare săi cerceteze şi să i se împotrivească? Nu, ci „pentru că nu cunosc glasul străinilor”. Iată un fapt, care e o pricină îndestulătoare să nu mergem pe urma celui ce vorbeşte.

Cât de plin de mângâiere şi de pace este acest lucru pentru mieii şi oile turmei lui Cristos! Ele pot auzi glasul păstorului lor iubitor şi credincios. Se pot aduna în jurul Lui şi pot găsi odihnă adevărată şi siguranţă deplină. „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă”. Atâta este de ajuns. Chiar dacă oile sunt slabe şi fără putere, nu pot fi împiedicate în odihna şi binecuvântarea lor, ci se încred numai în puterea mare a bunului lor Păstor. Nu trebuie să ne temem niciodată de slăbiciunea voastră, dar să ne temem de puterea închipuită, de încrederea în înţelepciunea, priceperea şi cunoştinţa noastră în ale Scripturii. Cu cât ne simţim mai adânc slăbiciunea, cu atât e mai bine pentru noi, căci puterea lui Hristos se desăvârşeşte în slăbiciune şi harul Lui e de ajuns pentru turma Lui iubită şi răscumpărată scump. Numai să ne ţinem strâns lipiţi de El, simţindu-ne slăbiciunea şi neputinţa. Să-i ţinem Cuvântul scump în inimile noastre, să ne hrănim cu el, ca adevărata hrană pentru sufletele noastre, zi de zi, ca pâine vie pentru întărirea omului nostru dinlăuntru. Aşa vom fi păziţi de glasul străinului, de orice prooroc mincinos, de orice cursă a diavolului, de orice înrâurire care ar putea să ne abată de la ascultarea de Domnul Isus.