Pustiul a fost mare şi teribil. Dar cum l-a trecut Israel? Pe braţele Domnului (v. 31)! La expresia celei mai adânci nerecunoştinţe, „pentru că Domnul ne urăşte, (de aceea) ne-a scos din ţara Egiptului“ (v. 27), să ascultăm ce răspunde Dumnezeu prin gura lui Moise: „V-am purtat cum poartă un om pe fiul său“ (Exod 19.4; Deuteronom 1.31). Câtă sensibilitate în această comparaţie! Fapte 13.18 completează: „Timp de aproape patruzeci de ani i-a îngrijit («ca o mamă în pustiu» – Darby).Iubirea puternică a unui tată, profunda sensibilitate a unei mame – Dumnezeu vrea să ofere totul alor Săi! (vezi şi Psalmul 103.13; Isaia 66.13). Ce anume cere în schimb o asemenea dragoste? Nimic altceva decât încrederea deplină a unui copilaş care se lasă purtat pe braţe.O altă dovadă a credincioşiei Domnului era modul în care deschisese calea poporului Său, cercetând locurile şi călăuzindu-i de la un popas la altul (v. 33). Oare trimiterea cercetaşilor (v.22) nu a fost un semn de neîncredere şi de îndoială faţă de El?Temerile necredinţei au fost urmate de nesocotinţă şi de îngâmfare, atitudine care i-a dus inevitabil la înfrângere în faţa duşmanului, făcând apoi să curgă lacrimi amare (v. 45).