„Astfel, să păziţi toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mâna pe ţara în care veţi trece ca s-o luaţi în stăpânire, şi să aveţi zile multe în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, lor şi seminţei lor, ţară în care curge lapte şi miere” (versetele 8-9).

Cititorul să ia seama la frumoasa legătură lăuntrică dintre cele două ziceri: „păziţi toate poruncile” şi „ca să puteţi pune mâna”. O ascultare din inimă de Dumnezeu dă putere mare. Noi suntem porniţi să alegem printre poruncile şi îndrumările lui Dumnezeu şi să primim numai pe acelea, care ni se par potrivite, dar aceasta nu-i altceva decât împlinirea voii noastre. De unde avem dreptul să primim o parte a Cuvântului şi să lăsăm pe alta? Dacă o facem, asta nu-i decât voia noastră şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Poate oare o slugă să hotărască, de care din poruncile stăpânului sau trebuie să asculte? De bună seamă că nu, căci orice poruncă e îmbrăcată cu puterea Domnului său şi face astfel pe slugă datoare s-o asculte. Şi cu cât sluga ascultă mal cu scumpătate, cu cât ia aminte mai mult la orice poruncă, fie ea cât de mică, a stăpânului său, cu atât îşi va câştiga mai mult încrederea şi preţuirea stăpânului şi îşi va întări starea sa. Orice stăpân iubeşte şi preţuieşte o slugă ascultătoare şi supusă.

N-ar trebui oare să căutam să desfătăm inima bunului nostru Domn printr-o ascultare supusă faţă de toate poruncile Lui? Ce cinste să putem să desfătăm inima Aceluia, care nea iubit şi s-a dat pe sine pentru noi! Nu este oare minunat, că nişte făpturi slabe ca noi, pot înveseli într-un fel oarecare inima lut Isus? Şi totuşi adevărul este acesta. El se bucură, când ţinem poruncile Lui, şi gândul acesta ar trebui să ne îmboldească la cercetarea Cuvântului Său, ca să înţelegem şi să împlinim tot mai bine poruncile Lui.

Cuvintele arătate mai sus ne amintesc de rugăciunea apostolului Pentru către „sfinţii şi fraţii credincioşi care sunt în Colose”: „De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugam pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu; întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne-a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Colos. 1:9-14).

În amândouă împrejurările, se vede frumuseţea unei ascultări supuse. O astfel de ascultare este scumpă Tatălui, lui Hristos şi Duhului Sfânt; şi atât ar fi de-ajuns, ca să nască şi să întărească în noi dorinţa să fim plini de cunoaşterea voii sale, să trăim vrednici de Domnul, pentru orice lucru bun, aducând rod prin orice lucrare bună şi crescând în cunoaşterea lui Dumnezeu. Lucrul acesta ar trebui să ne fie îndemn spre o cercetare mai harnică a Cuvântului lui Dumnezeu, ca sa cunoaştem astfel tot mai mult gândurile şi voia Domnului nostru şi, sprijiniţi pe harul său, să facem ce e plăcut Lui.