Versetele de la urmă ale capitolului nostru încheie partea întâi a cărţii noastre, adică acele cuvântări vrednice de ţinut minte, pe care le-a rostit Moise adunării lui Israel. Ele alcătuiesc, ca să zicem aşa, cuvintele de despărţire ale slujitorului iubit al lui Dumnezeu, în care îşi arată cele din urmă dorinţe ale inimii lui şi a căror ţintă a fost să îndemne poporul la o ascultare hotărâtă. „Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi. Şi când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpânire, să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal. Munţii aceştia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în ţara Canaaniţilor care locuiesc în câmpie, faţă în faţă cu Ghilgal, lângă stejarii More. Căci veţi trece Iordanul şi veţi intra în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca s-o stăpâniţi, şi să locuiţi în ea. Să păziţi şi să împliniţi toate legile şi poruncile pe care vi le dau eu astăzi” (versetele 26-32).
Binecuvântarea sta în legătură cu ascultarea, blestemul cu neascultarea. Muntele Garizim stă faţă în faţă cu muntele Ebal, rodirea faţă în faţă cu nerodirea. În cap. 27, vom vedea că muntele Garizim cu toate binecuvântările lui este lăsat la o parte. Numai blestemele lui Ebal răsună în urechile lui Israel, în timp ce pe muntele, Garizim e tăcere. „Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Gal. 3:10). Binecuvântarea lui Avraam vine numai asupra acelora care stau pe tărâmul credinţei. Dar despre acest lucru vom mai vorbi.