Ne mai rămâne sa ne aruncăm privirea asupra părţii de la urmă din capitolul nostru, în care Moise îndeamnă din nou adunarea să fie veghetoare şi cu grijă în ce priveşte legile şi judecăţile Domnului. După cum Domnul nostru arată ucenicilor judecata, care va veni asupra mlădiţelor neroditoare, tot aşa îndeamnă şi Moise poporul să se ferească de urmările groaznice ale neascultării. El zice: „Vedeţi să nu vi se amăgească inima şi sa vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor”(Deuteronom 11:16). Ce înaintare tristă pe calea răului! Întâi e amăgită inima. Acesta este începutul oricărei abateri de la căile Domnului. Picioarele urmează de bună seamă inimii. De aceea trebuie să ne păzim înainte de toate inima. Ea este, ca să zicem aşa, cetatea lăuntrică a fiinţei noastre morale şi, câtă vreme ea rămâne păstrată pentru Domnul, vrăjmaşul n-o poate câştiga. Dar, dacă s-a lăsat odată cucerită în vreun fel oarecare, totul e pierdut. Abaterea jalnica a inimii se arată în curând în căile pe care umbli, începi să slujeşti altor dumnezei şi apoi mergi repede înainte pe povârnişul primejdios.

Dar să luăm seama la urmările groaznice şi neapărate… „Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră, ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele, şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul” (Deuteronom 11:17). Ce lipsă de rodire şi ce pustiire vine, când cerul e închis! Nu mai cade nici ploaia înviorătoare, şi nici stropul de rouă nu uda pământul însetat; orice legătură dintre cer şi pământ este ruptă. Vai, de câte ori a gustat Israel adevărul grozav al acestor lucruri! „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei”.

Nu recunoşti tu, cititorule, în ţara uscată şi în pustiu icoana potrivită a unui suflet, care stă în afară de legătura strânsă cu Cristos, din pricina neascultării de poruncile Lui? El nu se bucură de binecuvântările care izvorăsc din legăturile noastre cu cerul, nu capătă înviorări de sus, şi nu arată nimic din preţul pe care-l are Cristos pentru inimă. Biblia i se pare o carte pecetluită. Totul e pustiu şi fără mângâiere. Nu poate fi nimic mai trist, decât starea unui astfel de suflet.