Versetele acestea cuprind o paranteză şi în ele legiuitorul vorbeşte despre câteva împrejurări din istoria poporului, care luminează în acelaşi timp şi stăpânirea morala şi harul lui Dumnezeu. Cea dintâi se arată în moartea lui Aaron, iar harul în alegerea şi ridicarea lui Levi. Aceste întâmplări nu s-au petrecut în acelaşi timp, şi sunt puse alături numai în vederea ţintei mari, pe care o avea legiuitorul totdeauna înaintea ochilor şi care, fiind mai presus de judecata omenească, vorbeşte inimii şi priceperii cercetătorului credincios al Scripturii.
De ce pune alături Moise aceste două întâmplări din istoria lui Israel aşa de depărtate unele de altele în timp? Numai ca să îndrepte inima poporului spre marele fapt al ascultării. De aceia el scoate întâmplări felurite şi le îmbină împreuna cu înţelepciunea ce i-a fost dată. El căută să le întipărească în inimă după însemnătatea lor lăuntrică. Necredinciosul poate găsi în aceasta o nepotrivire, dar credinciosul se bucură nespus în slava fără seamăn a Cărţii Sfinte.
Nu mai stăruim asupra întâmplărilor de mai sus, deoarece am mai vorbit odată, în alt loc, de ele. Atragem doar luarea aminte a cititorului asupra însemnătăţii, pe care o dă faptelor Deuteronomul. Bătrânul legiuitor se foloseşte de ele, ca să dea o temelie mai tare chemării pe care o îndreaptă către inima şi cugetul poporului şi o mai mare putere îndemnurilor sale la o ascultare neprecupeţită faţă de legile şi poruncile Dumnezeului legământului lor. Israel avea sa-şi aducă aminte, că Aaron a trebuit să moară, cu toată slujba sa înaltă de mare preot al lui Israel, pentru că n-a ascultat de Cuvântul Domnului. Ce însemnat era deci pentru ei, să ia seama la ei înşişi. Cu stăpânirea morală a lui Dumnezeu nu te poţi juca; tocmai starea înaltă a lui Aaron cerea ca păcatul lui să fie pedepsit, pentru ca şi alţii sa se teamă.
Afară de aceasta poporul trebuia să-şi aducă aminte de felul de lucru al lui Dumnezeu faţă de Levi şi din care harul străluceşte într-o lumină minunată. Levi cel grozav şi iubitor de sine a fost scos din adâncimea stricăciunii sale morale şi adus în apropierea lui Dumnezeu, ca „să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-i slujească şi să binecuvinteze poporul în Numele Lui” Dar pentru ce leagă Moise istoria lui Levi cu moartea lui Aaron? Numai ca să arate urmările binecuvântate ale ascultării. După cum moartea lui Aaron a scos la lumină rodul neascultării, tot aşa ridicarea lui Levi a arătat rodul ascultării. Iată ce spune despre el proorocul Maleahi: „Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta, pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor. Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine, şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. Legea adevărului era în gura lui, şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui, a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău” (Maleahi 2:4-6).
Acest loc însemnat aruncă o lumină vie asupra adevărului despre care vorbim. El ne spune, că Domnul a dat lui Levi legământul vieţii şi al păcii, pentru că Levi s-a temut de Ei cu prilejul ridicării viţelului de aur cu ajutorul lui Aaron, el însuşi un levit de frunte. Pentru ce a fost pedepsit Aaron? Din pricina răzvrătirii sale la apele Meriba (Numen 20:24). Pentru ce a fost binecuvântat Levi? Pentru ascultarea sa la poalele muntelui Horeb (Exod 32). Pricina, pentru care amândouă faptele sunt puse alături în capitolul nostru, este deci cum am mai spus, dorinţa lui Moise de a întipări, în inima adunării nevoia unei ascultări neprecupeţite faţă de poruncile Dumnezeului lor. Cât de desăvârşită este Scriptura, în toate părţile ei! Cât de frumos atârnă un lucru de altul! Cât de frumos îşi are Deuteronomul locui sau deosebit şi însemnat de Dumnezeul El nici nu se ciocneşte cu celelalte cărţi insuflate, nici nu este o repetare, ci mai mult o întregire a lor. Cât de limpede se vede apoi, că necredincioşii nu înţeleg nici ce spun şi nici ce susţin, când îndrăznesc să atace spusele lui Dumnezeu! Da, ei greşesc foarte mult pentru că nu cunosc nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. (În scrierile omeneşti găsim multe pilde tocmai despre faptul, împotriva căruia se ridică necredincioşii atât de mult. Să zicem, de pildă, că cineva ar vrea să îndrepte luarea aminte a unui popor asupra unui adevăr mare şi însemnat de economie politică, sau ceva de însemnătate naţională. N-ar aduna el anumite întâmplări lămuritoare şi, neţinând seamă că fac parte din vremuri felurite, nu le-ar aşeza oare alături? Au oare necredincioşii de spus ceva împotriva unui astfel de lucru? Nimic. Numai când se întâlneşte aşa ceva în Sfânta Scriptură se ridică pentru că urăsc Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pot suferi gândul că Dumnezeu a dat făpturilor Sale o descoperire scrisă a gândurilor Sale).