Dar ce spun celelalte table? Slavă Domnului, ele vorbesc cu totul altă limbă. Ele n-au fost sfărâmate, totuşi Dumnezeu a purtat grijă de ele. „M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem şi ele eu rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul” (versetul 5).

Ce fapt binecuvântat! Ele sunt acolo ascunse în chivotul, care vorbeşte despre Cristos, care a cinstit legea şi a împlinit orice slova şi orice frântură a ei, spre slava Dumnezeului Său şi pentru binecuvântarea veşnică a poporului Său, în timp ce cioburile celor dintâi table mărturiseau în chip umilitor despre căderea şi pierzarea lui Israel, celelalte table, care stăteau neatinse în chivot, mărturiseau despre adevărul, că Cristos este capătul legii, ca să facă neprihănit pe orice credincios, întâi pe iudei şi apoi şi pe neamuri” (Romani 10).

Nu vrem să spunem că Israel a înţeles însemnătatea acestui fapt mare. De bună seamă că unii dintre ei au prins câte ceva, dar ca popor n-au înţeles acest lucru. Dar nici nu se pune aici întrebarea aceasta. Vorba e să înţelegem pentru noi învăţătura adevărului scump înfăţişat de table şi anume, că omul a greşit, ori de câte ori a intrat ceva pe mâna lui şi că, dimpotrivă, legământul lui Dumnezeu de har are o tărie veşnică şi este pecetluit cu sângele lui Cristos. Se apropie vremea, când el va fi desfăşurat cu toate urmările lui măreţe în timpul împărăţiei de o mie de ani, când fiul lui David va împăraţi de la o mare la alta, de la râu până la marginile pământului, când sămânţa lut Avraam va stăpâni ţara făgăduinţei aşa cum a dat o Dumnezeu şi când toate neamurile pământului vor fi binecuvântate sub domnia Domnului păcii.

Ce viitor frumos pentru ţara, astăzi pustie, a lui Israel şi pentru acest pământ al nostru, care suspină, după Împăratul dreptăţii şi al păcii care va împlini atunci totul în felul Lui. Tot răul va fi înăbuşit cu mână puternică. Sub stăpânirea Lui nu se va arăta nici o slăbiciune, şi nici o limbă nu va îndrăzni să se ridice cu răzvrătire împotriva hotărârilor şi măsurilor Lui. Nici un aţâţător al patimilor poporului, nu va avea voie să tulbure pacea poporului sau să hulească Măreţia de pe scaunul de domnie. Orice ticăloşie va fi înăbuşită, orice pricină de stricăciune va fi adusă în stare să nu poată strica, orice prilej de poticnire înlăturat şi orice amărăciune nimicită! Nici un sărac şi nici un nevoiaş nu va rămânea nebăgat în seamă, ci toţi vor fi îngrijiţi dumnezeieşte. Nu se va cunoaşte atunci osteneala, durerea, lipsa şi întristarea. „Pustia şi ţara fără apă se vor bucura, pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul”. „Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire. Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 35:1; 32:1-2).

Cititorule, ce privelişte măreaţă se va mai desfăşura pe acest sărman pământ pustiit de păcat, robit de Satana şi plin de durere! Ce înviorare şi uşurare pentru inima în mijlocul întregii ticăloşii, stricăciuni morale şi pipernicii trupeşti din jurul nostru. Slavă Domnului că vine în curând ziua când stăpânitorul lumii acesteia Satana va fi dat jos de pe scaunul lui de domnie şi aruncat în, adâncul fără fund, iar Domnul Cerului îşi va întinde toiagul de domnie binecuvântat peste toata lumea lui Dumnezeu. Cu drept cuvânt putem striga: Grăbeşte, Doamne, vremea aceea!