Cuvântul nostru trebuie să fie totdeauna cu har, dres cu sare, ca să ştim cum trebuie să răspundem fiecăruia. Pentru, ca vorbirea noastră să fie întotdeauna cu har, ea trebuie să fie curtenitoare, smerită şi cristianică. Din ea trebuie să lipsească bârfa, frivolitatea, necurăţia şi amărăciunea.
Sintagma: dreasă cu har poate avea mai multe înţelesuri. Unii comentatori cred că deşi limbajul nostru trebuie să fie curtenitor, el mai trebuie să fie onest şi lipsit de ipocrizie. Alţii privesc sarea ca element care potenţează aroma sau gustul, prin urmare, ei cred că Pavel vrea să spună aici că vorbirea noastră nu trebuie să fie niciodată ştearsă, fadă sau insipidă, ci întotdeauna cu folos, mereu vioaie. Lightfoot spune că autorii păgâni foloseau termenul de sare când voiau să se refere la vorbirea plină de inteligenţă a cuiva. Dar Pavel înlocuieşte inteligenţa cu înţelepciunea. Poate că modul cel mai bun de a explica sensul aceste sintagme este de a studia limbajul folosit de Domnul Isus. Femeii prinse în adulter El i-a spus: „Nici eu nu te condamn: du-te şi nu mai păcătui!" Aici avem şi harul şi sarea. Mai întâi, harul: „Nici Eu nu te condamn." Apoi sarea: „Du-te şi nu mai păcătui!" Apoi din nou Domnul Isus i-a spus femeii de la fântâna lui Iacov: „Dă-Mi să beau... Du-te şi cheamă-l pe soţul tău." Prima rostire se referă la har, pe când a doua ne aminteşte mai mult de sare.
Ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. Poate că apostolul Pavel se gândeşte aici în mod deosebit la gnosticii, care se apropiau de coloseni cu doctrine plauzibile. Prin urmare, colosenii trebuiau să fie gata să le răspundă acestor învăţători falşi cu cuvinte de înţelepciune şi credincioşie.