Pavel nu oboseşte în a-i sfătui pe copiii lui Dumnezeu să fie stăruitori în rugăciune. Negreşit unul din regretele pe care le vom avea în cer va fi că nu am petrecut mai mult timp în rugăciune, în special când ne vom da seama în ce măsură mare ne-au fost ascultate rugăciunile. Întreg subiectul rugăciunii este învăluit de un mare mister, la multe din întrebările legate de el ne-existând răspunsuri. Dar cea mai bună atitudine pe care o poate adopta un creştin este să nu caute să analizeze sau să despice firul în patru sau să înţeleagă tainele cele mai adânci ale rugăciunii. Cea mai bună metodă este să ne rugăm încontinuu, cu credinţă simplă, renunţând la îndoielile noastre de ordin intelectual.

Nu numai că suntem îndemnaţi să stăruim în rugăciune, dar ni se spune să şi veghem în ea. Asta ne aminteşte imediat de cererea adresată de Domnul Isus ucenicilor în grădina Gheţimani: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită." Ei nu au vegheat însă şi astfel au adormit. Nu numai că trebuie să veghem să nu adormim, ci trebuie să fim cu băgare de seamă şi cu privire la posibilitatea ca gândurile noastre s-o ia razna, să ne pierdem concentrarea, să nu mai fim realişti. De asemenea trebuie să veghem ca să nu fim văduviţi de timpul pe care trebuie să-l alocăm rugăciunii (Efeseni 6:18). Şi apoi rugăciunile noastre trebuie să fie însoţite de mulţumiri. Nu numai că trebuie să mulţumim pentru răspunsurile primite în trecut la rugăciune, ci, cu credinţă, trebuie să-I mulţumim Domnului şi pentru rugăciunile la care nu ne-a dat răspuns. Guy King rezumă foarte frumos acest lucru: „Dragostea Sa ne doreşte binele suprem; înţelepciunea Sa ne cunoaşte la modul suprem; iar puterea Sa ne poate obţine binele suprem pentru noi."