Îngăduiţi-vă unii pe alţii descrie îngăduinţa şi răbdarea pe care trebuie să le avem faţă de scăpările şi ciudăţeniile fraţilor noştri. Atunci când trăim alături de alţii, este cu neputinţă să nu descoperim punctele lor slabe. Este nevoie de harul lui Dumnezeu în viaţa noastră ca să-i suportăm pe alţi, după cum negreşit şi ei au nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ne suporta pe noi. Trebuie însă să ne îngăduim unii pe alţii.
Iertându-vă unii pe alţii, dacă vreunul are să se plângă de altul. Puţine divergenţe ar exista în rândul copiilor lui Dumnezeu, dacă acest îndemn ar fi aplicat. Trebuie să-i iertăm pe cei ce ne-au jignit. Adesea auzim însă pe unii plângându-se: „Dar el este cel care m-a jignit!" Este exact cazul în care suntem chemaţi să iertăm. Daca cealaltă persoană nu ne-ar fi jignit, n-ar fi greşit faţă de noi, n-ar mai fi fost nevoie de iertare! Dacă noi am fi fost cei care am greşit, atunci ar fi trebuit să ne ducem să ne cerem iertare. Îngăduinţa presupune să nu fim ofensaţi iar iertarea să nu ţinem ofensa. Asta pentru că nu există un motiv mai imperios pentru care trebuie să iertăm decât cel enunţat în acest verset: Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Cum ne-a iertat Cristos? El ne-a iertat fără să fi existat un temei - aşa ar trebui să iertăm şi noi. El ne-a iertat fără plată - aşa să iertăm şi noi! El a iertat şi a uitat - aşa să iertăm şi noi! Şi-n maniera de iertare, şi în gradul de iertare, noi trebuie să urmăm pilda binecuvântatului nostru Domn, în această minunată atitudine.